
Max Verstappen a câștigat Marele Premiu din Las Vegas, dar adevărata lovitură a venit după cursa de duminică dimineață. Lando Norris și Oscar Piastri, cei doi piloți McLaren, care terminaseră pe locurile 2, respectiv 4, au fost descalificați la câteva ore după finalul cursei.
Monoposturile McLaren au depășit limita de uzură la podea, iar FIA a decis să îi descalifice pe cei doi piloți, astfel încât și-au pierdut punctele, iar lupta pentru titlul mondial a devenit mult mai interesantă cu două etape înainte de final.
Max Verstappen are nevoie de pași greșiți din partea lui Lando Norris în ultimele două etape
Lando Norris a revenit la 390 de puncte în clasamentul piloților, după descalificare, în timp ce Max Verstappen și Oscar Piastri împart locul 2 în acest moment, ambii cu câte 366 de puncte. Ținând cont că penultima etapă, cea din Qatar, va avea cursă de sprint, în joc mai sunt puse 58 de puncte.
Dacă se va impune la sprint, dar și în cele două curse principale, din Qatar și Abu Dhabi, Max Verstappen va ajunge la 424 de puncte, dar acest lucru nu îi garantează un al cincilea titlu mondial la rând. În cazul în care Lando Norris va termina pe locul 2, în toate cele trei curse, ar obține 43 de puncte, ceea ce ar însemna un total 433 de puncte și ar deveni campion mondial în Abu Dhabi. Astfel, pe lângă un parcurs perfect, Verstappen are nevoie ca Norris să facă pași greșiți în următoarele curse.
Concret, dacă Verstappen va câștiga toate punctele rămase în joc, el are nevoie ca Norris să termine pe locul 6 una dintre cele două curse normale, în cazul în care britanicul se va afla pe locul 2 în cursa de sprint. Acolo, câștigătorul primește 8 puncte, locul al doilea 7 puncte, și tot așa până la locul 8, în ordine descrescătoare. În orice caz, Norris nu poate câștiga titlul după cursa de sprint, indiferent de rezultat.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”Bă, ești încăpățânat?” Gigi Becali s-a enervat și vrea să mai facă un transfer la FCSB! + Jucătorul care ”nu va mai fi scos”
Liga 2: CSM Reșița – FC Bacău, marți, 17:00, DGS 1 La Liga: Elche...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăIanis Stoica, pe „val” în Portugalia: gol şi assist în remiza „nebună” obţinută de Estrela
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Ianis Stoica a înscris...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăRemarcaţii lui Gigi Becali după FCSB – Petrolul 2-2: „Jos pălăria. Sunt fotbalişti”
Gigi Becali, într-o conferinţă de presă / Sport Pictures Adaugă-ne ca sursă preferată în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăMeriton Korenica, categoric după ce FCSB s-a „încurcat” cu Petrolul: „Trebuie să învăţăm, să fim mai pregătiţi”
Meriton Korenica, alături de Arnold Garita, în FCSB – Petrolul 2-2/ Sport Pictures Adaugă-ne...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login