-
Preliminarii CM: Luxemburg – Germania, vineri, 21:45, DGS 3
-
Preliminarii CM: Polonia – Olanda, vineri, 21:45, DGS 1
Atacantul român este împrumutat până la finalul sezonului la Leonesa, însă randamentul lui Paraschiv este unul modest, cel puțin până în momentul de față.
Situație grea pentru Daniel Paraschiv la Leonesa
Avertizat de antrenorul celor de la Leonesa, Daniel Paraschiv a fost analizat de presa din Spania. Jurnaliștii au evidențiat cifrele modeste ale atacantului român și chiar se gândesc că fotbalistul ar putea schimba echipa încă din această iarnă.
„Daniel Paraschiv a căzut de mult în dizgrația Cultural Leonesa. Deși a fost titular în primele patru meciuri de campionat sub conducerea lui Llona, ulterior a dispărut și nu a jucat nici măcar un minut în mai multe meciuri, o situație care nu s-a îmbunătățit odată cu venirea lui Ziganda ca antrenor.
Paraschiv are contract cu Oviedo până în 2027 și care este în prezent împrumutat la Cultural Leonesa. Atacantul român nu a marcat niciun gol. Va continua împrumutul până la sfârșitul sezonului?”, au scris spaniolii.
”Te-ai gândit să te întorci în România?” Daniel Paraschiv: ”Au fost anumite gânduri”
Daniel Paraschiv a impresionat cât timp a fost în România, iar faptul că a avut un viitor incert la Real Oviedo le-a atras atenția unor cluburi din SuperLiga. S-a vehiculat că Rapid și Universitatea Cluj au fost pe urmele sale, însă atacantul a preferat să continue în străinătate.
Însă, Daniel Paraschiv a recunoscut că s-a gândit, într-o oarecare măsură, la revenirea în România, însă s-a ținut de planul său de a continua în străinătate.
”Au fost anumite gânduri si probabil mereu vor fi, însă, deocamdată nu cred ca este momentul pentru o întoarcere în România.
Îmi doresc să joc în campionate puternice din străinătate atâta timp cat am această oportunitate, a spus Daniel Paraschiv, pentru digisport.ro.
Etichete: segunda division , leonesa , daniel paraschiv
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 23 de minute în urmăIgnorat de FCSB, a plecat pentru 700.000 € și acum ”a câștigat la loterie”
La începutul lui 2026, FC Argeș l-a vândut pe Caio Ferreira (25 de ani)...
De admin -
Alte Sporturi
/ 24 de minute în urmăCâți ani de închisoare riscă Jesus Owono, după lovitura care a produs moartea lui Jesus de Miguel
Marți, 3 noiembrie, Tenerife a anunțat moartea lui Jesus de Miguel (30 de ani). ...
De admin -
Alte Sporturi
/ 24 de minute în urmăWTA n-a avut dubii, după ce Sorana Cîrstea a luptat 3 ore și 13 minute pentru calificare! Cine e următoarea adversară
Sorana Cîrstea (36 de ani, 15 WTA) s-a calificat în turul doi la WTA...
De admin -
Alte Sporturi
/ 25 de minute în urmăRobert Niță face parte din conducerea Rapidului! Funcția importantă pe care o ocupă
Robert Niță (49 de ani) face parte, oficial, din conducerea celor de la Rapid!...
De admin

You must be logged in to post a comment Login