-
UCL: Slavia Praga – Arsenal, marți, 19:45, DGS 1
-
UCL: Liverpool – Real Madrid, marți, 22:00, DGS 1
În ciuda vârstei sale, fostul jucător de la CSA Steaua a demonstrat maturitate în joc, arătându-se în permanență la primit la mijlocul terenului. Doar 75.000 de euro au plătit oltenii pentru a-l transfera din curtea ”Militarilor”.
Într-o intervenție în cadrul emisiunii Fotbal Club, Gică Craioveanu, o legendă în Bănie, a ținut să-l laude pe Matei pentru faptul că nu s-a ascuns de minge, dar și pe Băsceanu, pentru modul în care a intrat în meci.
Gică Craioveanu: ”Când are mingea (n.r.David Matei) la picior, decide. Asta am mai văzut-o la Craiova doar pe la Balaci”
”Mi-au plăcut ambii puști. Nu mi-a plăcut Romanchuk, dar mi-au plăcut copiii, atât Băsceanu, cât și Matei. Matei are, cu scuzele de rigoare, un tupeu fantastic pentru vârsta lui. Mă refer la tupeu în joc. Cere mingea tot timpul și a început să își certe și colegii.
Mie copiii ăștia îmi plac foarte mult. Nu se ascund și cer mingea. Când are mingea (n.r.-David Matei) la picior, decide. Asta am mai văzut-o la Craiova doar pe la Balaci”, a declarat Craioveanu.
9 meciuri (548 de minute) a bifat Matei în acest sezon la Universitatea Craiova, timp în care a marcat un gol, în Cupa României. Este de așteptat ca disputa pentru varianta U21, după accidentarea gravă a lui Mihnea Rădulescu, să se dea între Matei și Băsceanu.
250.000 de euro este cota de piață a lui David Matei, potrivit transfermarkt.
VIDEO cu Gică Craioveanu, la Fotbal Club, despre Universitatea Craiova
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
VIDEO rezumat Universitatea Craiova – Rapid 2-2
Etichete: gica craioveanu , craiova rapid , david matei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăSe montează peluză mobilă la un stadion din SuperLiga! Anunțul președintelui: „Avem termen un an”
Potrivit regulamentului în vigoare, Csikszereda nu mai avea voie să joace pe stadionul propriu în sezonul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăSporting – Academica Viseu 0-1, ACUM, în direct la Digi Sport 2
Sporting Lisabona primește vizita nou-promovatei Academica Viseu în etapa cu numărul nouă din campionatul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăKylian Mbappe a intrat în istorie, după ce a marcat în Barcelona – Real Madrid! Borna atinsă de francez
Kylian Mbappe (27 de ani) a deschis scorul în ”El Clasico”, în minutul 41...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăA ”tras” fără avertisment! De nicăieri, Gigi Becali a luat la țintă un jucător: ”Ce, e mare fotbalist? Nu-mi plac ăștia”
Gigi Becali a avut o intervenție telefonică în direct la Digi Sport, la scurt...
De admin

You must be logged in to post a comment Login