-
SuperLiga: Petrolul – Botoșani, luni, 20:30, DGS 1
-
SuperLiga: Farul – Csikszereda, luni, 17:30, DGS 1
- Pentru olteni au marcat Adrian Rus (minutul 29) și Steven Nsimba (90+9, penalty), în timp ce pentru giuleșteni au punctat Tobias Christensen (16) și Lars Kramer (74).
Vladimir Screciu: ”Eu unul sunt supărat, mă bucură doar prima repriză”
La finalul partidei, Vladimir Screciu s-a arătat dezamăgit de rezultatul final, fiind de părere că echipa sa a dominat categoric derby-ul contra giuleștenilor.
”Păcat că am luat doar un punct. Prima repriză a fost excelentă, doar că am primit acel gol neașteptat. Eu unul sunt supărat, mă bucură doar prima repriză. Un punct la final, asta mă supără. Meritam cu siguranță să câștigăm în această seară, ne-am dominat adversarul copios.
Nu vreau să vorbesc despre arbitraj. Dacă stăm să ne gândim, suntem pe podium momentan. Pot să zic că e OK, adică suntem acolo, nu ne putem plânge. Jocul ne dă speranțe că putem fi mai sus și, cu siguranță, pe viitor o să ne aflăm pe primul loc.
Nu este vorba de joc, este vorba de rezultat. La Metaloglobus am avut o grămadă de ocazii, n-am reușit să înscriem, cu Slobozia am jucat foarte bine, dar nu înscriem mai mult, asta ne doare. Și pe mine mă doare și mai tare că primim atâtea goluri.
Pe noi trebuie să ne preocupe mai mult să jucăm fotbal. Lupta e strânsă, cu multe surprize, apare și FCSB, FC Argeș, FC Botoșani, multe surprize. Ne așteaptă un retur cu surprize”, a declarat Vladimir Screciu.
Clasament SuperLigă
VIDEO Rezumat Universitatea Craiova – Rapid, scor 2-2
Etichete: liga 1 , universitatea craiova , superliga , vladimir screciu , video craiova rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAnunț de coșmar pentru Luis Enrique! Starul lui PSG este suspect de ruptură de ligamente după accidentarea cu Barcelona
Paris Saint-Germain a câștigat un nou duel uriaș în UEFA Champions League, împotriva unei...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăScene memorabile: Luis Enrique i-a dat indicații tactice lui Raphinha. Brazilianul nu s-a putut abține
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăBarcelona n-a stat pe gânduri și a făcut plângere la UEFA pentru ”masacrul parizian”, după 2-4 cu PSG
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăNota 4! L’Equipe nu a avut milă de Lamine Yamal: „Unul dintre cele mai proaste meciuri”
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login