-
SuperLiga: Botoșani – Hermannstadt, luni, 17:30, DGS 1
-
SuperLiga: Rapid – Unirea Slobozia, luni, 20:30, DGS 1
Este al doilea meci consecutiv în care „Bătrâna Doamnă” pierde cu acest scor, după 0-4 cu Oțelul etapa trecută, iar Valentin Costache a declarat la finalul meciului că se simte umilit.
Reacția lui Valentin Costache, după FCSB – UTA 4-0
„Nu prea sunt multe de spus. Ce pot să zic este că atunci când mergi la biserică să te rogi trebuie să ai gândul doar acolo. Nu știu unde ne-a fost gândul. Una vorbim, alta facem. Și eu sunt în aceeași oală. E a doua înfrângere când merg acasă și e umilitor. Dacă cei de la Metaloglobus au câștigat cu ei, înseamnă că suntem mai modești decât ei.
Asta e realitatea, nu vreau să supăr pe nimeni. Ori mergem acasă cu toții, ori ne revenim. Cred că relaxarea este de vină, altceva nu înțeleg. Trebuie să fii cu gândul acolo. Dacă te rogi la Dumnezeu, trebuie să fie doar așa. Mi-a spus cineva că nu ar fi fost cartonaș la acea fază. Nu mai vreau să comentez nimic. Mă simt umilit. Nu mai pot să vorbesc. Trebuie să punem capul în pământ și să ne trezim. Dacă nu, să mergem acasă”, a declarat Vali Costache, după 0-4 cu FCSB.
Clasamentul din SuperLigă, după acest meci
VIDEO cu rezumatul partidei FCSB – UTA 4-0
Etichete: valentin costache , video fcsb uta 4-0
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăPrimul antrenor care este gata să-i spună „DA” lui Gigi Becali: „Îmi place presiunea”
SuperLiga: Farul – FCSB, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Metaloglobus, luni, 17:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăRadu Naum: ”Facem pariu că Rapid nu ia titlul”. Săpunaru a reacționat instant și a primit replica de la Craioveanu
SuperLiga: Farul – FCSB, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Metaloglobus, luni, 17:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmă”Mai avem multe de jucat”. Kane are planuri mari, după al doilea titlu cu Bayern
SuperLiga: Farul – FCSB, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Metaloglobus, luni, 17:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGigi Becali, scene rar întâlnite cu jucătorii FCSB-ului: „Ce faci, mă, dansezi Michael Jackson?”
SuperLiga: Farul – FCSB, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Metaloglobus, luni, 17:30,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login