
Andres Şfaiţ (20 de ani), mijlocaşul lui CFR Cluj, a fost protagonistul unui moment şocant în timpul meciului pe care echipa lui îl dispută, în deplasare, cu Petrolul.
Nervos, Şfaiţ a lovit un panou publicitar. Lovitura lui, cu piciorul, a distrus laptopul unui fotoreporter care se afla în apropierea panoului publicitar.
UPDATE: Reacția lui Andres Șfaiț, după ce a distrus laptopul unui fotoreporter
Andres Șfaiț, fotbalistul celor de la CFR Cluj, a fost în centrul atenției în prima repriză a meciului cu Petrolul Ploiești, când a avut un gest șocant și neașteptat.
Fundașul ardelenilor a lovit cu piciorul un panou publicitar de la marginea terenului și a distrus laptopul unui fotoreporter, care se află lângă respectivul panou.
Imediat după meci, fotbalistul a reacționat și și-a cerut scuze pentru gest: „Îmi pare rău pentru gestul făcut în seara asta, chiar nu am avut intenția să-l afectez pe fotograf! Chiar dacă probabil nu s-a filmat, mi-am cerut scuze și în timpul meciului, și mai ales după meci, personal!”.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă50.000.000 de euro pentru Alexandru Stoian! FCSB a luat decizia
Alexandru Stoian (18 ani) este unul dintre cei mai atractivi jucători de la FCSB...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBarcelona, mesaj special pentru Leo Messi, după ce a câștigat Premiul ”Prințesa de Asturia”: ”Legătură indestructibilă”
Leo Messi (39 de ani) a primit vineri, 23 octombrie, la Oviedo, Premiul ”Prinţesa de...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”Nu vrea să audă de noi”. FRF și-a anunțat decizia în cazul fotbalistului de Champions League
Dennis Seimen (20 de ani), portarul nemților de la Stuttgart, a fost contactat de...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA spus-o direct, după Corvinul – ”U” Cluj: ”E cel mai bun din SuperLiga”
Ionel Dănciulescu (49 de ani) a declarat la Digi Sport Special, după meciul Corvinul...
De admin

You must be logged in to post a comment Login