
-
MEDIA: Fotbal Club, joi, 19:30, DGS 1
-
MEDIA: Digi Sport Special, joi, 21:30, DGS 1
Pentru a-l convinge pe fundașul dreapta cu 230 de meciuri jucate pentru CFR să continue în Gruia, Ioan Varga, patronul echipei, i-a propus lui Manea un nou contract, cu un salariu lunar de aproximativ 14.000 de euro (o sumă mai mare decât cea din precedentul angajament), însă jucătorul a cerut mult mai mult pentru a parafa o nouă înțelegere.
Astfel, cele două părți nu au ajuns la un consens, iar Manea a plecat de la CFR liber de contract.
La aproximativ o zi distanță după ce clubul a anunțat despărțirea oficială de Manea, Ioan Varga a lansat un atac furibund la adresa fundașului dreapta, pe care l-a acuzat, printre altele, ”că a umblat cu fofârlica” (n.r. a făcut șmecherii, a încercat să înșele).
Ioan Varga, atac la adresa lui Cristi Manea: ”A fost nesimțit. Eu nu mai am nevoie de el, nu îmi mai trebuie la CFR Cluj”
Ioan Varga l-a acuzat pe Cristi Manea că a cerut foarte mulți bani și că nu a apreciat eforturile pe care atât el, cât și clubul, le-au făcut pentru a-l convinge pe fundașul dreapta să semneze o nouă înțelegere cu formația ardeleană.
De asemenea, Varga a susținut că Manea nu are în acest moment nicio ofertă din partea niciunui club.
”Nu mă mai interesează Cristi Manea! A fost nesimțit. Eu nu mai am nevoie de el, nu îmi mai trebuie la CFR Cluj. Îl avem deja pe Armend Thaqi (n.r. fundaș dreapta transferat de CFR în această vară)! La câte am făcut eu pentru Manea, casă, masă… și el a umblat cu fofârlica!
De fapt, eu cred că el n-are nicio ofertă, n-a prins nici lotul pentru EURO 2024. În România, lui Cristi Manea nu poate să-i dea nimeni banii pe care i-a avut la CFR Cluj”, a spus Varga, la Prosport.
Cristi Manea a jucat nu mai puțin de 230 de meciuri pentru CFR Cluj, a marcat 10 goluri și a furnizat 12 pase decisive.
- 2,5 milioane de euro este cota de piață a lui Manea, potrivit Transfermarkt
Etichete: cfr cluj , cristi manea , ioan varga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 32 de minute în urmăCe a spus Gică Hagi la începutul Cupei Mondiale 2026
Tenis: WTA Iași, ziua 3, joi, 11:30, DGS 2 Europa League: ”U” Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 32 de minute în urmăWayne Rooney nu s-a mai abținut, după Anglia – Argentina 1-2: ”Sunt devastat. Nu am mai știut ce să facem”
Tenis: WTA Iași, ziua 3, joi, 11:30, DGS 2 Europa League: ”U” Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 32 de minute în urmăRecord nemaiauzit la Anglia – Argentina: primul meci din istoria Cupei Mondiale la care se întâmplă așa ceva
Tenis: WTA Iași, ziua 3, joi, 11:30, DGS 2 Europa League: ”U” Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 33 de minute în urmăLionel Messi, UNIC în istoria Cupei Mondiale, după ce a făcut în finalul meciului cu Anglia din semifinale
Tenis: WTA Iași, ziua 3, joi, 11:30, DGS 2 Europa League: ”U” Cluj –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login