Meciul dintre România și Austria este programat duminică seara, de la ora 21:45. Partida se va juca pe Arena Națională și poate fi urmărită în format LIVE SCORE, pe iAMsport.ro, dar și la TV, pe Antena 1.

Ralf Rangnick: ”Trebuie să-l întrebați pe Lucescu asta, nu pe mine”
Selecționerul Austriei, Ralf Rangnick, a prefațat duelul de foc de pe Arena Națională.
”Situația este clară. Pentru România este aproape ultima șansă, trebuie să câștige meciul. Noi vrem să câștigăm meciul. Știm că putem face un pas mare înainte dacă luăm cele trei puncte. Asta e situația înainte de meci.
Au jucători buni. Am spus la conferința de presă. Florin Tănase, Dennis Man, au jucători de calitate. La fel și la mijlocul terenului. Știm că este o echipă bună. Avem experiența meciului din Viena, unde în primele 10 minute am avut probleme.
După 30 de minute am căpătat controlul meciului, am marcat al doilea gol și am dominat meciul. Dar mâine va fi diferit. Jucăm în deplasare. Vor juca în fața a 35.000 de oameni care îi susțin, este o situație diferită.

”Va trebui să jucăm la cel mai înalt posibil”
Până acum, în majoritatea meciurilor am jucat la un nivel ridicat. Știm că avem 3 meciuri dificile în față. Jucăm în deplasare mâine, avem în deplasare apoi cu Cipru, care este și acela un meci dificil. România a condus cu 2-0 și în final au remizat, la fel și Bosnia.
Suntem conștienți că mai avem 3 meciuri dificile. O vom lua pas cu pas. Mâine (n.r. duminică) va fi un pas crucial, dar ca să luăm cele 3 puncte va trebui să jucăm la cel mai înalt posibil.
(n.r. cu poate fi învinsă Austria?) Nu știu. Trebuie să-l întrebați pe Lucescu asta, nu pe mine. Eu mă gândesc cum putem învinge România, evident. Despre asta e fotbalul”, a declarat Rangnick pentru Digi Sport.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFCSB a ratat transferul! A semnat pe un an și jumătate cu o rivală din SuperLiga
”Tricolorul” a fost dorit și de formația patronată de Gigi Becali, dar dorința de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCalificare pentru Bernadette Szocs! A debutat în forță la WTT Champions Montpellier 2026: 3-0
Bernadette Szocs (31 de ani) a obținut o victorie categorică în primul tur al...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGică Craioveanu l-a făcut ”praf” pe Lamine Yamal, după ce a văzut cum a apărut la gala Balonului de Aur
Gică Craioveanu, fost internațional român cu meciuri la Getafe, Real Sociedad și Villarreal, s-a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAlanyaspor a luat decizia! Ianis Hagi, OUT după ce a fost scos la pauză
Cu Ianis Hagi (28 de ani) titular, Alanyaspor a fost învinsă pe teren propriu...
De admin


You must be logged in to post a comment Login