FCSB caută un fundaş de bandă care să îndeplinească regula de vârstă impusă la nivelul primei ligi.
Prin vocea latifundiarului din Pipera, roş-albaştrii ţintesc un astfel de profil în perioada de mercato care urmează în această iarnă.
Ilaş, noua perlă a Botoşaniului
Puştiul a fost convocat recent la naţionala U19 care se pregăteşte pentru prima fază a calificărilor turneului final de la anul.

„Este printre puţinii U21 din România care joacă meci de meci la o echipă de pe locul 2, chiar dacă este o situaţie conjuncturală sau întâmplătoare.
Dar el a jucat fiecare meci, cine s-a gândit să îl convoace este foarte bine. Copilul este excepţional e din ce în ce mai bun, sunt absolut convins că poate fi o soluţie foarte bună pentru U21 sau U19.
El joacă la echipa noastră pentru că este cel mai bun, nu mai contează că are 18 sau 19 ani.
Dacă va fi la fel de serios ca până acum şi ascultă toate regulile unui campionat sever şi a unei echipe care vrea să facă performanţă cu siguranţă poate avea un viitor interesant fotbalistic”, a fost comentariul lui Valeriu Iftime, în exclusivitate pentru iAMsport.ro.
Ilaş, liber pentru un transfer
Iar Valeriu Iftime este dispus la negocieri în privinţa jucătorului care a fost împrumutat sezonul trecut la Ceahlăul.

„Vedem ce facem cu el, să dea Dumnezeu să îl ţină şi nu sunt împotriva unui transfer al lui dacă va fi o ofertă bună pentru el şi club.
E deschis dialogul cu domnul Becali, aştept oferta şi discutăm, dar nu acum, ci în iarnă. El e un copil care va face pasul la o echipă mai bună decât Botoșaniul, acum depinde ce face Botoșaniul.
Dacă Botoșaniul se luptă la un loc în play-off va fi greu să plece, pentru că am nevoie de un jucător bun acolo”, a mai spus finanţatorul moldovenilor.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 22 de minute în urmăGigi Becali a ales noul antrenor de la FCSB și a pus mâna pe telefon: ”Așa face el”
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 23 de minute în urmăIlie Dumitrescu, după golul lui Andrei Șucu din Rapid – FC Argeș: ”Mai bun decât Răducioiu”
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăConstantin Grameni rămâne cu picioarele pe pământ, după ce Rapid a urcat pe primul loc: „După 40 de etape să fim acolo”
Constantin Grameni, după Rapid – FC Argeş 3-1/ Antena Sport Adaugă-ne ca sursă preferată...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDaniel Pancu amenință granzii Ligii 1 după ce Rapid a devenit lider: „Echipa va avea forță și mai mare”
Daniel Pancu / Sportpictures Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login