-
Champions League: USG – Newcastle, miercuri, 19:45, DGS 1
-
Champions League: Barcelona – PSG, miercuri, 22:00, DGS 1
După trei ani petrecuți în conducerea clubului ”los blancos”, argentinianul este dorit de o echipă cu pretenții din fotbalul mondial, la care evoluează un fotbalist care a scris istorie în tricoul Realului.
Santiago Solari, în negocieri cu Al-Ittihad, formația lui Karim Benzema
Potrivit jurnalistului Santi Aouna, Santiago Solari se află în negocieri cu Al-Ittihad, formația din Arabia Saudită la care evoluează fostul star al lui Real Madrid Karim Benzema (37 de ani).
- 354 de goluri și 155 de pase decisive în 648 de meciuri sunt cifrele lui Benzema la Real Madrid
Gruparea din Golf a rămas fără antrenor după demiterea lui Laurent Blanc (59 de ani), care a survenit imediat după eșecul 0-2 cu Al-Nassr-ul lui Cristiano Ronaldo (40 de ani) în campionat.
Însă, pe lista lui Al-Ittihad se mai află un tehnician cu nume în Europa, în persoana lui Luciano Spaletti (66 de ani), cel care este liber după ce a plecat de pe banca naționalei Italiei.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
În vară, în presa din Spania au apărut informații conform cărora Santiago Solari ar fi urmat să asigure interimatul la Real pe perioada Cupei Mondiale a Cluburilor după plecarea lui Carlo Ancelotti (66 de ani).
Însă, în cele din urmă, ”Galacticii” n-au mai avut răbdare și l-au instalat imediat pe banca tehnică pe Xabi Alonso (43 de ani).
În decursul carierei sale de tehnician, Santiago Solari a pregătit echipele de tineret ale lui Real Madrid, dar și formația Club America din Mexic.
Etichete: arabia saudita , karim benzema , al ittihad , santiago solari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDecizia luată de Dinamo după oferta primită de Cătălin Cîrjan din MLS. Anunţul făcut înainte de duelul din Cupa României
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSorana Cîrstea – Diana Parry se joacă ACUM. Românca luptă pentru calificarea în turul 3 la US Open
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Sorana Cîrstea, locul 17...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSorana Cîrstea – Diana Parry se joacă ACUM. Românca luptă pentru calificarea în turul 3 la US Open
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Sorana Cîrstea, locul 17...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăRăsturnare de situaţia: ce ofertă a primit CFR Cluj pentru transferul lui Lorenzo Biliboc
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Lorenzo Biliboc (19 ani)...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login