-
Fotbal: Franța – Canada, duminică, 22:10, DGS 1
-
Fotbal: Italia – Bosnia si Hertegovina, duminică, 21:45, DGS 2
Performanțele reușite, în ultimii ani, l-au propulsat pe ”Luce Jr.” pe lista celor mai valoroși tehnicieni români, de la ora actuală.
Mircea Lucescu crede că Răzvan Lucescu ar trebui luat drept model, de către antrenorii din fotbalul românesc
Mircea Lucescu (78 de ani) se poate declara un tată fericit, după ce fiul său a cucerit al doilea titlu de campion al Greciei.
”Il Luce” crede că Răzvan a progresat foarte mult, în ultima perioadă, și este convins de faptul că ultimul titlul câștigat cu PAOK, reprezintă o performanță fantastică.
“Dacă antrenorii din România s-ar fi implicat așa cum s-a implicat el, cu siguranță ar fi ajuns și ei la nivelul lui Răzvan.
Dacă analizau foarte bine absolut tot ce a făcut și toate deciziile pe care le-a luat, legate de strategie și organizare, cu siguranță ar fi reușit.
Ați văzut ce se întâmplă cu antrenorii care au lucrat cu Guardiola. E același lucru. Și Arteta, și Maresca sunt acum la un nivel foarte ridicat.
Cei care au lucrat cu un antrenor care explică absolut tot ceea ce face, argumentează, analizează, studiază, dă sfaturi, iar jucătorii acceptă, acești jucători cu siguranță mai târziu devin antrenori.
Pentru că ei au observațiile și criticile făcute în sens pozitiv. Cei care nu fac asta și cred că știu totul, cu siguranță ratează o carieră ulterioară, celei de jucător”, a spus Mircea Lucescu, la sptfm.ro.
- 11 trofee a cucerit Răzvan Lucescu, în cariera de antrenor.
- 38 de trofee a cucerit Mircea Lucescu, în cariera de antrenor.
Mircea Lucescu a dezvăluit cum ”a furat meserie” Răzvan Lucescu
“Il Luce” a povestit cum îl lua pe Răzvan în cantonamentele echipelor pe care le antrena, încă de când era copil.
”Răzvan a urmărit întregul proces de pregătire. L-am luat pe lângă mine peste tot de când avea 5 ani. Apoi, când a crescut, l-am luat cu mine și în cantonamentul echipei naționale sau al lui Dinamo.
El este cel care trebuie felicitat pentru această capacitate de concentrare și curiozitate pe care a avut-o, pentru această meserie.
Dacă la această pasiune se adaugă și capacitatea de a te sacrifica și a studia, este imposibil să nu reușești. Aceștia sunt antrenorii cerebrali, care explică și argumentează tot.
Antrenorul devine mare când trece de la ceea ce a văzut și a studiat la momentul în care începe să creeze. Am crescut un copil care îmi prelungește viața fotbalistică.
Cel mai important este ce lași în urma ta. Ce amintiri, experiențe și lucruri deosebite lași în urmă, ei bine astea contează”, a mai adăugat Mircea Lucescu.
Etichete: razvan lucescu , mircea lucescu , antrenor romani , model razvan lucescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 42 de minute în urmăFarul – Oțelul 0-0, ACUM, la Digi Sport 1. ”Marinarii”, aproape de autogol
22.11.2024, 21:08 Premier League: Man. City – Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1 SuperLiga: CFR...
De admin -
Alte Sporturi
/ 42 de minute în urmăGiovanni Becali a dat verdictul despre FCSB, imediat după înfrângerea cu FC Botoșani
Premier League: Man. City – Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 42 de minute în urmăDan Petrescu a văzut ce decizie a luat Marius Șumudică la Rapid și a afirmat direct: ”Perfecțiune!”
Premier League: Man. City – Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 42 de minute în urmăPreședintele Federației din Kosovo a reacționat! Ce a spus după tragerea la sorți din Liga Națiunilor
Premier League: Man. City – Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj –...
De admin
You must be logged in to post a comment Login