Ștefan Târnovanu a făcut un meci mare în victoria FCSB din debutul fazei principale a Europa League. Portarul roș-albaștrilor a avut șapte intervenții decisive și a primit nota 8,2 din partea Flashscore.
Unicul gol al partidei a fost marcat de David Miculescu în minutul 13.
Ștefan Târnovanu, declarații după meciul cu Go Ahead
Portarul a vorbit la finalul meciului din Olanda. El a subliniat cât de valoroasă este această victorie pentru roș-albaștri și nu s-a abținut atunci când s-a referit la locul ocupat de campioană în SuperLiga.
„E o bucurie foarte mare, pentru că anul acesta am primit foarte multe goluri. Este o victorie foarte importantă pentru noi. Băieții au făcut un meci aproape perfect, e normal ca şi ei să aibă ceva ocazii.

Anul trecut, în Europa, au fost meciuri în care ne-am apărat foarte bine. (n.r. Despre operație lui Lixandru) Astăzi dimineaţă am aflat că a ajuns la spital şi că se operează.
(n.r. Despre fani) E foarte important, ţinând cont de locul jalnic în care suntem în campionat. Contează foarte mult pentru noi”, a declarat Târnovanu la Prima Sport.
Târnovanu, preferatul lui Ilie Dumitrescu
La finalul partidei, Ilie Dumitrescu, fostul mare internațional român, l-a remarcat pe Târnovanu pentru prestația cu Go Ahead Eagles.
„Ștefan Târnovanu, omul meciului, din punctul meu de vedere. Sunt foarte mulți jucători care s-au ridicat la un nivel foarte bun.

Adversarul a avut o posesie superioară, dar doar în prima repriză au avut ocazii mari. S-a văzut experiența jucătorilor de la FCSB în repriza secundă”, a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Alte Sporturi
Harry Kane a luat decizia și semnează
Alte Sporturi
Se știu grupele din Cupa României, ediția 2026-2027!
Alte Sporturi
Răsturnare de situație: Daniel Oprița rămâne la Steaua!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăUn nou stadion în SuperLiga! ”În decembrie va fi ridicat”
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăHarry Kane a luat decizia și semnează
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„Așa ghinion numai noi puteam avea”. Nicușor Bancu, la pământ după eliminarea Craiovei din Europa League
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăPrimul nume de antrenor aflat pe lista lui Mihai Rotaru la Universitatea Craiova
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login