-
Fotbal: Slovenia – Bulgaria, sâmbătă, 15:55, DGS 1
-
Minifotbal, finala EURO: România – Serbia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
În această partidă, elevii pregătiți de Edi Iordănescu (45 de ani) și-au creat mai multe situații de a înscrie (au avut 35 de ocazii de a marca la poarta apărată de Benjamin Buchel), însă, în cele din urmă, nu au reușit să bage mingea în plasă.
Unele ocazii ale României i-au aparținut atacantului George Pușcaș (28 de ani), care a fost integralist pe durata acestei partide de pregătire. Chiar dacă în acest meci nu a marcat, vârful legitimat la Genoa le-a făcut o promisiune suporterilor naționalei României în perspectiva EURO 2024.
George Pușcaș: ”Grupul acesta unit a arătat suflet și cred că de asta trebuie să ne agătăm la EURO”
La scurt timp după încheierea partidei de pe stadionul Steaua, George Pușcaș a susținut că remiza rușinoasă cu Liechtenstein a venit și pe fondul ghinionului cu care s-au confruntat ”Tricolorii” în cele aproape 100 de minute de joc.
De asemenea, atacantul a susținut că atât el, cât și coechipierii lui, vor avea nevoie și de noroc la turneul final din Germania pentru a obține rezultate favorabile. Însă, în același timp, vârful de 28 de ani a subliniat că atuul echipei naționale este ”grupul”.
”Cu siguranță nu ne așteptam la acest rezultat. A fost un meci cu multe ocazii, dar astăzi (n.r. 7 iunie) nu a intrat mingea în poartă. Trebuie să continuăm pe drumul noastru. Sunt multe lucruri pozitive pe care și voi le-ați văzut în calificări.
Grupul acesta unit a arătat unitate, suflet și cred că de asta trebuie să ne agătăm și să mergem la EURO. Avem nevoie de mai multă concentrare, de mai mult noroc.
În meciurile acestea se poate întâmpla să nu-ți intre (n.r. mingea în plasă). Sper să avem mai multă șansă la EURO și să fim mai eficienți în fața porții.
Am încredre în tot staff-ul și în antrenor că ne va aduce pe toți jucătorii la același nivel din punct de vedere fizic. Ușor-ușor se simte emoția, simțim că e un moment important pentru familiile noastre”, a spus Pușcaș, la flash-interviu.
Goerge Pușcaș: ”Promit că voi da totul și că voi transpira tricoul la EURO 2024”
În final, Pușcaș le-a promis suporterilor că va da totul pentru echipa națională la EURO 2024 și că se va implica 100% pentru ca ”Tricolorii” să-și îndeplinească obiectivul de la turneul final, acela de a ieși din grupă.
”Promit că voi da totul, așa cum o fac mereu pentru echipa națională, că voi transpira tricoul și că voi fi pregătit 100% din punct de vedere mental și fizic”, le-a promis Pușcaș fanilor echipei naționale.
- 1,5 milioane de euro este cota de piață a lui Pușcaș
- 11 goluri a reușit atacantul pentru naționala României, în 41 de apariții
VIDEO cu rezumatul meciului România – Liechtenstein 0-0:
Etichete: echipa nationala a romaniei , george puscas , liechtenstein , euro 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăSârbii au aflat că o țară a intrat de partea kosovarilor în disputa cu România și nu s-au abținut: ”Fără nicio rușine”
Premier League: Man. City – Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăBayern Munchen – Augsburg 3-0. Hat-trick Harry Kane, iar bavarezii s-au distanțat la 8 puncte în fruntea clasamentului
Premier League: Man. City – Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăIonuț Vînă, ”la pământ” după ce Farul a pierdut la ultima fază cu Oțelul: ”N-am cuvinte”
Premier League: Man. City – Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCosmin Olăroiu, victorie la scor de neprezentare împotriva echipei lui Costin Amzăr
Premier League: Man. City – Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj –...
De admin
You must be logged in to post a comment Login