
Alexandru Musi este convins că Dinamo se poate bate la titlu sezonul acesta. “Câinii” au câştigat fără drept de apel meciul de pe Ilie Oană cu Petrolul, scor 3-0, şi au revenit pe podium în Liga 1.
După meci, Alexandru Musi a declarat că jucătorii de la Dinamo sunt ca o familie şi că echipa pregătită de Zeljko Kopic are tot ce îi trebuie pentru a se bate la titlu anul acesta în Liga 1.
Alexandru Musi, după Petrolul – Dinamo 0-3: “Suntem o familie, ne uneşte jocul”
“Este un sentiment frumos, mă bucur că am revenit pe Ilie Oană, că am câştigat şi luăm cele 3 puncte. Suntem o familie, ne uneşte şi jocul. Eu mă simt foarte bine.
Am început cam prost, dar victoria ne-a dat moral, am câştigat un derby şi sperăm cât mai multe.
La ce lot avem, la cum ne pregătim, cu siguranţă ne putem bate la titlu”, a declarat Alexandru Musi, la digisport.ro.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGigi Becali i-ar putea oferi 750.000 de euro salariu unui jucător pe care vrea să-l transfere
Denis Drăguș ar putea deveni noul atacant al celor de la FCSB, după ce...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăTănase și Vali Crețu, excluși din lotul FCSB. Gestul care l-a scos din sărite pe Marius Baciu
Decizia tehnicianului vine după mai multe episoade petrecute la antrenamente în această săptămână. Cei...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăOut de la FCSB după 7 ani: ”Și-a permis să facă anumite gesturi”
Informația a fost confirmată de Gigi Mustață, liderul Peluzei Nord FCSB, care a dezvăluit...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFerrari joacă ofensiv la Monza. Veste bună pentru Hamilton și Leclerc
Potrivit celor de la Ferrari, noul motor a trecut cu succes programul de validare...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login