Momentul crucial care l-a făcut pe Leonard Doroftei să scape de problemele cu alcoolul a fost acela în care a luat decizia, în 2019, împreună cu familia sa, să părăsească România pentru Canada.
„Moşul” a dezvăluit că ajunsese să aibă probleme cu alcoolul. În trecut, acesta povestea că serile de la pub-ul din Ploieşti nu i-au prins bine. Plecarea în Canada l-a făcut să înţeleagă că nu poate deveni antrenor dacă nu va scăpa de „problemă”.
Astfel, Doroftei a ajuns să slăbească 20 de kilograme în doar câteva luni, datorită revenirii în sală, locul care l-a ajutat să aibă cele mai mari satisfacţii în viaţa sa profesională.
Momentul crucial care l-a făcut pe Leonard Doroftei să scape de problemele cu alcoolul
„Alcoolul schimbă vieţi. Am avut un moment în care am luat-o razna şi spun că am reuşit să mă redresez. Spun asta pentru că am luat o decizie, am plecat, m-am focusat pe ce am de făcut şi am înţeles că, dacă vreau să fiu un antrenor de top şi să dau tot ce e mai bun, nu pot să mă duc mahmur la antrenamente dimineaţa. Şi asta m-a ajutat să trec peste orice hop şi să reuşesc.
Nu au mai fost nici anturajele cu care eram obişnuit. Pentru mine, a fost o decizie fantastică. Am dat jos 20 de kilograme în câteva luni. Când am ajuns în Canada şi am dat peste sala de antrenament, m-am simţit ca un peşte în apă. Ştiam ce fac şi mi-a plăcut”, a spus Doroftei, în cadrul unui podcast.
Reclamă 4
Momentul în care Leonard Doroftei i-a redus la tăcere pe canadieni
Momentul în care Leonard Doroftei i-a redus la tăcere pe canadieni a venit atunci când „Moşul” a făcut şcoala de antrenori la Quebec. Practicanţii au fost nevoiţi să îşi spună palmaresul.
Atunci când a venit rândul lui Dorin, canadienii au rămas mască, întrebându-se ce caută un fost campion mondial printre ei. În toamna lui 2023, Doroftei a devenit antrenor cu acte în regulă, în Canada, astfel că putem fi siguri că am ratat potenţialul uriaş al lui Leonard de a găsi noi campioni pentru ţara noastră, pierderea fiind una uriaşă.
„Am făcut școala de antrenori în Quebec, eram cel mai bătrân cursant. Am luat-o de la zero, dar pentru mine erau amintiri din copilărie. Când au văzut ce fac, profesorii au început: „Daaa, dar el e din Europa!”.
Trebuia să ne spunem palmaresul. Când a venit rândul meu, m-am ridicat în picioare și le-am spus: „Bam, bam, bam!”. S-au uitat toți la mine și au făcut: „What the fuck are you doing here, man?” (n.r. – ce dracu’ cauți tu aici?)”, a spus Doroftei, citat de gsp.ro, cu câteva luni în urmă.
Totuşi, Leonard Doroftei face un sacrificiu uriaş pentru a câştiga salariul: munceşte non-stop. Leonard Doroftei locuieşte în Canada cu soţia, cu cei doi băiaţi şiu cu unica sa fiică, superba Vanessa.
„Lucrez de luni până luni, fără pauză. Câștig cam 5.000-6.000 de dolari canadieni (3400-4000 de euro). Am avut nevoie de o schimbare. Nu mă regăseam, tot ce făceam era împotriva mea. Am stat de vorbă cu niște ziariști și a doua zi au scris că sunt cerșetor. Sau impostor. Titlul a fost groaznic, toată lumea a început să mă facă cerșetor. E dureros, e urât”, a mai spus Moşul.
Live Antena Sport
Citește și:
![Loading ... Loading ...](https://as.ro/wp-content/plugins/wp-polls/images/loading.gif)
![](https://dinsport.ro/wp-content/uploads/2024/01/LOGONOUSUSBUN.png)
![](https://dinsport.ro/wp-content/uploads/2024/01/BANER-SIDEBAR-300-250-bun.jpg)
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 42 de minute în urmăGigi Becali a dezvăluit câţi bani i-a cerut Louis Munteanu pentru a veni la FCSB: „O să facem asta dacă ne calificăm în Ligă”
Gigi Becali a dezvăluit câţi bani i-a cerut Louis Munteanu pentru a veni la...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 52 de minute în urmăNovak Djokovic s-a calificat în sferturi la Wimbledon! S-a definitivat tabloul sferturilor de finală la Grand Slam-ul londonez
Novak Djokovic s-a calificat în sferturi la Wimbledon! Novak Djokovic, la Wimbledon / Profimedia...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGigi Becali l-a făcut praf pe finul său, Cristi Borcea: „Dacă făceam ce au făcut el cu Nețoiu, nu mai eram în fotbal acum”
„Nu putem să ne batem joc de bani. Radaslavescu, am dat 850.000 de euro,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„La 30 de ani, să spună mama..” Gigi Becali, replică pentru Denis Alibec după ce mama jucătorului a ieșit la atac
Gigi Becali a anunţat că l-a cedat pe Eduard Radaslavescu la Farul: „I l-am...
De Simina PREDA
You must be logged in to post a comment Login