
Ianis Hagi are parte de o susţinere puternică la duelul dintre România şi Bulgaria, din Ghencea. Toată familia fiului „Regelui” a fost surprinsă în tribunele arenei, în frunte cu Gică Hagi.
România se duelează cu Bulgaria, în penultimul test înainte de EURO 2024. Ultima partidă amicală pe care o vor disputa „tricolorii”, înainte de Campionatul European, va fi cu Liechtenstein. Meciul se va juca vineri şi va fi în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY, de la ora 21:00.
Ianis Hagi, susţinere puternică la România – Bulgaria
În timpul intonării imnului României, camerele tv i-au surprins pe Gică Hagi şi pe Mircea Lucescu, în loja arenei din Ghencea.
„Regele” a fost surprins alături de cuscrul său, socrul lui Ianis Hagi, anume Dimciu-Palavoti Tănase (Vezi galeria foto de la finalul articolului). Acesta este tatăl Elenei, cea care i-a devenit soţie „Prinţului” chiar în ziua de Crăciun, atunci când a avut loc cununia civilă. Cununia religioasă a fiului „Regelui” va avea loc în această vară, pe 14 iulie, în ziua finalei Campionatului European.
Pe parcursul meciului, şi Kira Hagi şi Elena, soţia lui Ianis, au fost surprinse în Ghencea. Cele două au avut-o alături şi pe Liliana, soţia „Regelui”. Acestea nu au avut însă şansa să-l vadă pe Ianis Hagi încă din primul minut pe teren.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 16 minute în urmăGigi Becali a anunţat ce se întâmplă cu Neubert, după venirea lui Reghecampf! Neamţul intrase în conflict cu antrenorul
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Gigi Becali (68 de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 24 de minute în urmăGloria Bistrița, succes important în Liga Campionilor! Fetele lui Carlos Viver au învins Odense
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Gloria Bistrița a făcut...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 39 de minute în urmăErling Haaland a marcat în cel mai „nebun” meci al etapei în Premier League! Performanță remarcabilă a atacantului
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Manchester City s-a impus...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 42 de minute în urmăDenis Drăguş, OUT de la naţionala României! Anunţul făcut de FRF
PORTARI Ionuț RADU (Celta Vigo | Spania, 9/0), Otto HINDRICH (Legia Varșovia | Polonia,...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login