-
Preliminarii CM 2026: Georgia – Turcia, joi, 19:00, DGS 1
-
Preliminarii CM 2026: Bulgaria – Spania, joi, 21:45, DGS 1
Atacantul a plecat de la FCU Craiova, unde bifase deja un meci în Liga 3, dar va avea acum șansa de a evolua în premieră în cupele europene, în Conference League, acolo unde s-au calificat ucrainenii după tururile preliminare.
Blănuță le-a cerut celor de la Dinamo Kiev să evolueze cu numărul 77 pe tricou
Transferul lui Blănuță la Dinamo Kiev s-a realizat pe repede înainte în doar 48 de ore. Igor Surkis, patronul ucrainenilor, a dat undă verde negocierilor după ce Vladyslav Vanat (23 de ani) a fost vândut la Girona, în La Liga, contra sumei de 15 milioane de euro.
Blănuță și-a dat acceptul pentru discuțiile cu Dinamo Kiev duminică noapte, iar marți a acceptat și a semnat contractul.
Dincolo de salariu, care este în valoare de 520.000 de euro pe sezon, și de bonusurile de performanță, atacantul i-a rugat pe oficialii clubului să-l lase pe el să-și aleagă numărul de pe tricou, iar acesta este 77, susțin sursele digisport.ro.
Conform protocolului, Blănuță a primit, din partea celor de la Dinamo Kiev, o listă cu numerele deja alese, dar și cu cele disponibile, iar 77 nu se afla printre ele. Însă, diriguitorii ucrainenilor au acceptat imediat rugămintea fotbalistului, deși nu se așteptau deloc la o astfel de rugăminte, susțin aceleași surse.
Transferul a fost înregistrat marți noapte, la 23:59, iar Blănuță a prins lista UEFA in extremis
Cei de la Dinamo Kiev au insistat ca transferul să se închidă până marți seara, pentru ca Blănuță să poată fi trecut la timp pe lista UEFA și astfel să aibă drept de joc pentru Europa. Iar transferul a fost înregistrat fix la 23:59, ora Elveției, 00:59, la București.
Așadar, graba a fost exclusiv pentru ca Blănuță, care nu a primit niciun ban la semnătură, să fie eligibil pentru Europa, deoarece în Ucraina perioada de mercato se va închide pe 5 septembrie.
În plus, cei de la Dinamo Kiev eliberaseră un loc de pe lista UEFA pentru a-i face loc lui Blănuță.
Și Adrian Mititelu a ieșit în câștig după acest transfer. FCU Craiova va încasa acum aproximativ 2,6 milioane de euro, dar suma mai poate crește cu până la 300.000 de euro, în funcție de mai multe bonusuri de performanță.
În plus, gruparea finanțată de Mititelu va mai încasa și un procent de 20% dintr-un posibil viitor transfer al lui Blănuță.
Detaliile contractului dintre FCU Craiova, Vladislav Blănuță și Dinamo Kiev
- Vladislav Blănuță are 23 de ani
- 1,93 m măsoară Vladislav Blănuță.
- 520.000 de euro este salariul lunar pe care-l va încasa Blănuță la Dinamo Kiev.
- 20% este procentul pe care-l are FCU Craiova, la revânzarea lui Blănuță.
- 77 este numărul ales de Blănuță, pentru a-i fi imprimat pe tricou la Dinamo Kiev.
- 5 ani este durata contractului lui Blănuță cu Dinamo Kiev.
- 23:59 este ora la care s-a înregistrat contactul lui Blănuță la UEFA, marți, 2 septembrie 2025.
Etichete: adrian mititelu , dinamo kiev , vladislav blanuta , blanuta dinamo kiev
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDouă cuvinte sugestive! Ce a scris FIFA înainte ca Istvan Kovacs să scrie istorie la Cupa Mondială 2026
Media: Fotbal European, sâmbătă, 19:00, DGS 1 WTA Berlin: Linda Noskova – Alexandra Eala,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDouă cuvinte sugestive! Ce a scris FIFA înainte ca Istvan Kovacs să scrie istorie la Cupa Mondială 2026
Media: Fotbal European, sâmbătă, 19:00, DGS 1 WTA Berlin: Linda Noskova – Alexandra Eala,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGigi Becali pregătește o schimbare majoră la FCSB. Titular surpriză anunțat: „E foarte bun. Jucăm cu el”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Gigi Becali pregătește o...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGermania – Coasta de Fildeş LIVE VIDEO (23:00, Antena 1 şi AntenaPLAY). Se anunţă show în Grupa E
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login