
Campioana din sezonul trecut a început bine duelul din deplasare, iar în minutul 25 mijlocașul Ryan Gravenberch puncta din pasa lui Coady Gakpo.
În prelungirile primei reprize, fanii ”cormoranilor” primeau încă o veste bună prin eliminarea lui Anthony Gordon.
Newcastle, replică pe măsură cu Liverpool
În primul minut al actului secund, Liverpool își dubla avantajul prin Ekitike, cel care marca din pasa aceluiași Gakpo.
În inferioritate și în spate pe tabelă, ”coțofenele” nu au renunțat la luptă, iar în minutul 57 brazilianul Bruno Guimaraes înscria pentru 1-2.
În minutul 88, fanii de pe St. James’ Park au fost în delir, după ce și Osula reușea să marcheze în poarta apărată de Alisson.
Ngumoha, eroul ”cormoranilor”
În cel de-al șaselea minut suplimentar al reprizei secunde, Slot îl arunca în teren pe Rio Ngumoha, iar puștiul de doar 16 ani marca golul decisiv din pasa lui Mohamed Salah. A fost, de altfel, reușită venită chiar la debutul în Premier League pentru extrema stânga.
În iarna acestui an, la vârsta de 16 ani, 4 luni și 3 zile ani Ngumoha a devenit cel mai tânăr titular din istoria lui Liverpool în FA Cup.
Extrema stânga punctase și în două dintre meciurile amicale ale echipei londoneze din această vară, cu Bilbao și Yohokama.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Alte Sporturi
Meci suspendat în Europa: imagini de necrezut în Spania
Alte Sporturi
S-a terminat: Ianis Hagi
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăMarius Șumudică, comunicat public despre viitorul său: ”A venit momentul să vorbesc”
Europa Laegue: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăMeci suspendat în Europa: imagini de necrezut în Spania
Europa Laegue: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăS-a terminat: Ianis Hagi
Europa Laegue: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăSpaniolii, fără dubii despre Ionuț Radu, după ce românul a ”comis-o” în Europa League
Europa Laegue: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin


You must be logged in to post a comment Login