Puține meciuri, dar goluri multe. Un total de 11 goluri în trei partide și deja se cunosc trei formații cu șanse foarte mari de a evolua în faza principală din Liga Campionilor.
Vlad Dragomir, aproape de ”grupele” UCL
În cele trei partide de marți seară a fost implicat și un fotbalist român. Este vorba despre mijlocașul Vlad Dragomir, care a fost titular și integralist în victoria uriașă obținută pe terenul celor de la Steaua Roșie Belgrad, scor 2-1.
Ciprioții se află la doar un meci distanță de o prezență istorică în cea mai importantă competiție a continentală.

Cu un pas în faza principală se mai află alte două formații, Qarabag și Club Brugge, care au obținut și ele victorii importante, mai concludente, scor 3-1, pe terenurile celor de la Ferencvaros, respectiv Rangers.
Mai surprinzătoare este victoria celor de la Qarabag, formație din Azerbaijan care a reușit construită cu inspirație și bani mulți, fără nume sonore care să iasă în evidență.
La Qarabag a fost titular francezul Abdellah Zoubir (33 de ani), cel care în urmă cu 10 ani evolua în Superliga României, la Petrolul Ploiești.
Ruta campioanelor
Ferencvaros (Ungaria) – Qarabag (Azerbaijan) 1-3
- Au marcat: Varga 29 / Jankovic 50, Medina 67, Qurbanly 85
Steaua Roșie Belgrad (Serbia) – Pafos (Cipru) 1-2
- Au marcat: Bruno Duarte 58 / Correia 1, Pepe 52 pen.
Ruta non-campioanelor
Rangers (Scoția) – Club Brugge (Belgia) 1-3
- Au marcat: Danilo 50 / Vermant 3, Spileers 7, Mechele 20
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Alte Sporturi
Se știu grupele din Cupa României, ediția 2026-2027!
Alte Sporturi
Răsturnare de situație: Daniel Oprița rămâne la Steaua!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăUniversitatea Craiova și Steaua, mesaje imediat după moartea lui Nae Ungureanu
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăNicolae Negrilă l-a găsit decedat pe Nae Ungureanu: „Era gheață când am pus mâna pe el”. Ce probleme avea
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăPoate pleca de la Rapid, după ce a primit o altă ofertă din SuperLiga
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGigi Becali, gata să pună banii pe masă pentru un atacant cu 5 goluri marcate în ultimele două sezoane!
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login