-
SuperLiga: FC Argeș – Oțelul, luni, 19:00, DGS 1
-
SuperLiga: Farul – ”U” Cluj, luni, 21:30, DGS 1
Ciobotariu, sincer după Rapid – FCSB: ”Lui Mister i-au ieșit schimbările”
Denis Ciobotariu (27 de ani), fundașul central al giuleștenilor, integralist în derby, a recunoscut că mutările lui Costel Gâlcă (53 de ani), din repriza a doua s-au dovedit extrem de inspirate. Fotbalistul a spus chiar că a simțit că Rapid putea da lovitura pe final de meci.
”Să spunem adevărul. Lui Mister, i-au ieșit schimbările. E bine că s-a terminat așa”, a spus Ciobotariu, la flash-interviul de la final.
Apoi, jucătorul a mai precizat că nu-și explică deloc prestația echipei de duminică seară.
”Și eu sunt pe gânduri. Cum poți arăta bine la antrenament, iar la meci să nu-ți iasă ce trebuie, să nu arăți ce ai pregătit.
Mă bucur pentru că am egalat.
Și noi suntem supărați, pentru că nu am făcut ce trebuie în acest meci”, a mai spus Ciobotariu.
Ciobotariu, după Rapid – FCSB: ”Am simțit chiar că puteam și câștiga”
”Bine că păstrăm această serie, că nu am pierdut, vom corecta ce s-a greșit și, de la meci la meci, vom arăta mai bine.
Am sperat până la final că putem reveni, am crezut în șansa noastră, pentru că am mai trăit astfel de meciuri.
Am simțit chiar că puteam și câștiga”, a mai spus Denis Ciobotariu.
VIDEO cu rezumatul partidei Rapid – FCSB 2-2
Etichete: denis ciobotariu , ciobotariu rapid , video rapid – fcsb 2-2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăO altă vedetă din fotbal îi ia locul lui Mbappe la Nike! Contract de milioane de euro
Nike a încheiat un acord de sponsorizare cu Michael Olise, starul lui Bayern Munchen,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăStarul lui Real Madrid a semnat prelungirea: contract până în 2031!
Jude Bellingham rămâne la Real Madrid pentru mult timp de acum înainte. Fotbalistul englez...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăStafful naționalei U21, sancționat de FRF după scandalul plecării din cantonament: ”Comportamentul nu poate fi trecut cu vederea!”
Federaţia Română de Fotbal a anunţat, vineri, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăPlecare de la Dinamo în iarnă? Impresarul a făcut anunțul: ”Trebuie să căutăm o soluție!”
Adrian Mazilu a ajuns la Dinamo în sezonul 2025-2026, după ce a plecat de...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login