-
Fotbal Feminin: România – Bulgaria, vineri, 19:00, DGS 1
-
Media: Fotbal European, vineri, 21:30, DGS 1
Cum obiectivul a fost ratat, întrucât Chindia Târgoviște nu a prins nici play-off-ul, conducerea nu a stat pe gânduri și a luat decizia în privința antrenorului.
Diego Longo, OUT de la Chindia Târgoviște
Chindia Târgoviște a anunțat despărțirea amiabilă de Diego Longo, antrenorul care a fost secund în staff-ul lui Răzvan Lucescu timp de 15 ani, iar apoi secund al lui Mircea Lucescu, în sezonul 2020/2021, când ”Il Luce” era antrenorul celor de la Dinamo Kiev.
”Mulțumim, Diego Longo! AFC Chindia Târgoviște anunță încetarea, cu acordul părților, a relațiilor contractuale cu antrenorul principal al echipei de seniori, Diego Longo, precum și cu întreg Staff-ul acestuia. Menționăm ca este vorba de o reziliere pe cale amiabilă, cu un an mai devreme de încetarea contractului, fara plata vreunei despăgubiri.
Dorim să îi mulțumim atât lui Diego Longo cât și colaboratorilor acestuia pentru întreaga activitate depusă. Le urăm succes în cariera viitoare și suntem convinși ca vor continua să obțină rezultate remarcabile.
Am început deja procesul de recrutare pentru un nou antrenor principal care să preia conducerea echipei și să continue dezvoltarea proiectului nostru sportiv”, a transmis clubul din Târgoviște pe Facebook.
Diego Longo a pregătit-o pe Chindia Târgoviște în nu mai puțin de 17 meciuri, perioadă în care a înregistrat șapte victorii, patru rezultate de egalitate și șase înfrângeri.
Etichete: chindia targoviste , diego longo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFotbalistul Oțelului, în extaz după ce gălățenii au încheiat seria neagră de rezultate: ”A fost greu…” / ”Am fost mai buni și meritam victoria!”
După o serie de nouă meciuri la rând fără victorie, a 10-a partidă a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGică Hagi, dezlănțuit: ”Cea mai proastă repriză care a fost vreodată! E totul de la atitudinea jucătorilor”
Aflate la egalitate de puncte înaintea partidei, 20, la 5 lungimi în urma ocupantelor...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDorinel Munteanu, eliberat după victoria din minutul 90+5 în fața “Regelui” Hagi: ”Sper ca acest rezultat să readucă lumea la stadion” / ”Putem vorbi despre astfel de obiective în iarnă”
Oțelul a depășit criza începută după victoria din 30 august în fața celor de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAndrei Rațiu, dorit de încă o echipă uriașă din Europa! Ce formație pune pe masă 10 milioane de euro pentru transferul românului
Andrei Rațiu a continuat forma bună arătată la Campionatul European din vară și a...
De Simina PREDA
You must be logged in to post a comment Login