-
MEDIA: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
-
Supercupa UEFA: PSG – Tottenham, miercuri, 22:00, DGS 1
După 5 ani, Ianis Hagi a plecat de la Rangers și vrea să înceapă o nouă provocare. Au existat mai multe zvonuri în ultimele săptămâni, însă internaționalul român a preferat să mai aștepte pentru a prinde un contract pe placul său.
Ianis Hagi ar fi cerut 800.000 de euro pentru a semna cu Legia
Ianis Hagi a avut mai multe runde de negocieri cu Legia, acolo unde a fost dorit insistent de către Edi Iordănescu. În cele din urmă, mutarea a picat, asta deoarece internaționalul român a avut pretenții financiare peste nivelul clubului din Polonia.
Miercuri, 13 august, presa din Polonia a scris din nou despre transferul ratat al lui Ianis Hagi la Legia. Potrivit Sport.tvp.pl, mijlocașul român ar fi solicitat un salariu anual în valoare de 800.000 de euro, iar clubul din Varșovia a spus pas.
„Încă de la începutul lunilor iunie și iulie, era clar că mijlocașul spera la o mutare într-una dintre primele cinci ligi și ar dori, de asemenea, să câștige peste 800.000 de euro pe an”, au scris polonezii.
Pe lângă salariul solicitat, Ianis Hagi le-ar fi cerut celor de la Legia și un bonus la semnătură în valoare de un milion de euro.
Ianis Hagi, subiect închis pentru Legia
După mai multe săptămâni de zvonuri, Ianis Hagi pare că nu va ajunge la Legia. Pretențiile financiare ale fotbalistului au fost unele prea mari pentru clubul din Polonia, iar mutarea are șanse minime să se mai realizeze.
Presa din Polonia a vorbit despre acest subiect, iar jurnaliștii regretă că un jucător precum Ianis Hagi nu va ajunge în campionatul lor.
„Legia nu negociază acest transfer. Ce păcat! Timp de multe săptămâni, Ianis Hagi, care a lucrat cu Iordanescu la echipa națională a României, a fost asociat cu Legia. La nivelul Ekstraklasa, aceasta ar fi cu siguranță o mutare de succes.
Jucătorul de 26 de ani s-a despărțit de Rangers la sfârșitul lunii iunie, iar căutarea unui nou club a fost prelungită. Încă se vorbește despre mutarea sa la Varșovia, dar aspectele financiare sunt esențiale”, au scris polonezii.
Etichete: transfer , polonia , ianis hagi , legia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFlorentino Perez așteaptă semnalul pentru a face cel mai scump transfer din istoria fotbalului
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Real Madrid a rezolvat...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăU Cluj – Dinamo Kiev LIVE TEXT (20:30). Clujenii forţează calificarea în turul doi din Europa League. Echipele de start
Ce a spus Cristiano Bergodi înaintea returului U Cluj – Dinamo Kiev Cristiano Bergodi...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 8 ore în urmăTransfer la Rapid! Dan Șucu a venit cu un jucător de la Genoa, miercuri noaptea, la ora 01:00
Tenis: WTA Iași, ziua 3, joi, 11:30, DGS 2 Europa League: ”U” Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 8 ore în urmăA spus clar că vrea să plece de la FCSB și i-a fost ”stabilit” prețul în direct: ”Îl va lăsa”
Tenis: WTA Iași, ziua 3, joi, 11:30, DGS 2 Europa League: ”U” Cluj –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login