Echipa lui Dan Petrescu are doar patru puncte după patru etape și au căzut pe locul 12, o poziție cu care ”feroviarii” nu sunt deloc obișnuiți.
Clujenii recunosc că sunt frustrați
Căpitanul Mario Camora s-a declarat extrem de supărat după un nou eșec pe teren propriu. Și crede că oamenii lui Petrescu au abordat greșit meciul.
”Am pierdut trei puncte, prima repriză nu am meritat, au fost peste noi, a doua am revenit dar a fost prea târziu. Am marcat două goluri, am avut șanse să facem trei… Trebuia să fim mai atenți, să intrăm mai bine în joc, acolo a fost diferența, de aceea a fost frustrare. A doua repriză am fost peste ei, nu contează cine a intrat de la ei, nu s-a văzut, am fost peste ei.
Patru puncte, foarte puțin, nu este o poziție cu care suntem obișnuiți, dar acum trebuie să jucăm joi, să ne odihnim, va fi foarte greu. Trebuie să fim uniți, deja ne-am calificat până aici, dar vrem mai mult. Dacă avem și puțin noroc, pentru că în fotbal ai nevoie și de șansă, atunci ne vom lupta pentru calificare”, a comentat Camora.

Matei Ilie: ”În Europa nu am încasat gol”
Fundașul central a marcat o dublă, dar la final tot a fost extrem de trist.
”Suntem foarte dezamăgiți, rezultat negativ, am luat trei goluri prea ușor. În Europa nu am luat niciun gol, iar acum trei. Trebuie să analizămn, prea ușor am încasat. Nu mă bucur deloc pentru golurile mele, sunt foarte trist. Chiar am crezut că îl vom marca și pe al treilea, dar mingea n-a vrut să intre în poartă, au avut și portar bun.
Nu e o scuză că au fost jucători odihniți, toți avem același nivel, suntem valoroși, nu sunt scuze. Trebuie să intrăm mai bine în joc. Așteptările mele cu Braga sunt să nu luăm gol, cum am făcut-o (n.r. cu Lugano). Dacă vom reuși, atunci vedem ce facem și poate ne și calificăm”, a comentat Ilie.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 17 minute în urmăSpaniolii au dat verdictul despre Ionuț Radu, după ce a încasat 3 goluri de la echipa lui Andrei Rațiu
Ionuț Radu (29 de ani) a încasat trei goluri în duelul cu Rayo Vallecano,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmă30.000.000 € pentru un român, apoi o decizie care și acum pare de necrezut: ”Superstar! Asemenea marilor vedete”
Andrei Rațiu (28 de ani), cu o cotă de piață de 24 de milioane...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăMarius Șumudică a aflat cum l-a numit Adrian Mutu și a surprins pe toată lumea
Marius Șumudică (55 de ani) n-a vrut să intre într-un schimb de replici cu...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAC Milan – Inter 3-1. Echipa lui Chivu a suferit primul eșec din acest sezon de Serie A chiar în fața marii rivale
AC Milan a învins-o pe Inter, scor 3-1, în derby-ul etapei a 10-a din...
De admin


You must be logged in to post a comment Login