-
Europa League: CFR Cluj – Lugano, joi, 20:30, DGS 1
-
Conference League: Universitatea Craiova – FK Sarajevo, joi, 20:30, DGS 2
Reputatul tehnician român a împlinit vârsta de 80 de ani.
Gabi Torje, cuvinte mari despre Mircea Lucescu, după ce selecționerul a împlinit 80 de ani: ”Cel mai titrat antrenor din istoria României!”
Mircea Lucescu, omul care a scris istorie pe băncile tehnice ale echipelor din Europa, fie că vorbim de Inter Milano, Galatasaray, Brescia, Dynamo Kiev sau Șahtior Donețk, a împlinit 80 de ani, iar Gabi Torje (35 de ani) a fost unul dintre cei care i-au adus un omagiu.
Prezent în studio-ul Digi Sport, mijlocașul ofensiv a transmis un mesaj ferm și emoționant cu ocazia aniversării marelui tehnician și l-a descris pe ”Il Luce” drept ”cel mai titrat antrenor din istoria României”.
”Mircea Lucescu e cel mai titrat antrenor din istoria României! Va fi greu să mai fie depășit de cineva, prea curând.
Se simte în formă, chiar și la vârsta dumnealui. A făcut performanțe peste tot pe unde a fost.
Am avut șansa să fiu debutat de Răzvan Lucescu la echipa națională. Datorită tatălui său, a ajuns Răzvan Lucescu antrenor, apoi selecționer, și așa am ajuns și eu la națională”, a declarat Gabi Torje, în cadrul emisiunii ”Liga Digi Sport”.
Mircea Lucescu și-a serbat ziua de naștere și a primit un cadou special: statuia construită de Șahtior
Cu o zi înainte să împlinească 80 de ani, Mircea Lucescu și-a serbat aniversarea.
La ziua de naștere a lui ”Il Luce” au onorat invitația zeci de nume uriașe din fotbalul românesc, împărțiți la mese în funcție de echipele la care au jucat sau generația din care a făcut parte fiecare.
Galerie Foto
De asemenea, legendarul antrenor a avut parte de o surpriză și din Ucraina. În aceeași zi, Șahtior Donețk a anunțat pe rețelele sociale că a trimis statuia selecționerului României în țara sa natală.
Imagini de colecție cu Mircea Lucescu
Galerie Foto
64 de ani în fotbal pentru Mircea Lucescu
Născut pe 29 iulie 1945, Mircea Lucescu a intrat în lumea fotbalului profesionist la vârsta de 16 ani și nu a mai părăsit-o niciodată.
Fost jucător la Dinamo, Știința București și Corvinul, dar și la echipa națională a României, ”Il Luce” și-a clădit o carieră fabuloasă ca antrenor și a devenit unul dintre cei mai apreciați tehnicieni din Europa de Est.
Echipele antrenate de Mircea Lucescu:
- Corvinul Hunedoara
- Echipa națională a României
- Dinamo
- Pisa
- Brescia
- Reggiana
- Rapid
- Inter Milano
- Galatasaray
- Beşiktaş
- Șahtior Donețk
- Zenit Saint Petersburg
- Echipa națională a Turciei
- Dynamo Kiev
Etichete: mircea lucescu , gabi torje , aniversare mircea lucescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 40 de minute în urmăSUA nu s-a abținut la adresa Iranului, după eliminarea de la Cupa Mondială 2026: ”Am reușit”
Media: Digi Sport Special, marți, 18:00, DGS 1 Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 40 de minute în urmăMundo Deportivo: „Horațiu Moldovan are patru oferte exotice”. Unde este dorit portarul român
Media: Digi Sport Special, marți, 18:00, DGS 1 Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 40 de minute în urmăKimmich a ieșit în față, după ce naționala a fost făcută „praf” în presa din Germania. Ce a spus despre Nagelsmann
Media: Digi Sport Special, marți, 18:00, DGS 1 Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 41 de minute în urmăElias Charalambous a rupt tăcerea, la 4 luni de când a plecat de la FCSB: „Asta se întâmplă în România”
Media: Digi Sport Special, marți, 18:00, DGS 1 Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS...
De admin

You must be logged in to post a comment Login