-
SuperLiga: FC Argeș – Rapid, vineri, 21:30, DGS 1
-
SuperLiga: Metaloglobus – ”U” Cluj, vineri, 19:00, DGS 1
Printre orașele care se pot lăuda cu arene moderne se numără și Târgoviște. Chiar și așa, Chindia nu evoluează pe prima scenă și s-a salvat in extremis de la retrogradarea în Liga 3.
Probleme cu gazonul la Târgoviște
Galerie Foto
Dat în folosință în primăvara anului 2023, stadionul din Târgoviște nu a apucat să găzduiască prea multe meciuri din prima ligă. Cu o lună înainte de reluarea noului sezon din Liga 2, arena Chindiei se prezintă destul de rău.
În mediul online circulă mai multe fotografii cu suprafața de joc, care a avut de suferit de pe urma temperaturilor ridicate din ultimele săptămâni. Reamintim că stadionul din Târgoviște a avut probleme și cu inundațiile la scurt timp după inaugurare.
Tot în orașul Târgoviște se mai contruiește un alt stadion, mult mai încăpător, și care va costa aproximativ 50 de milioane de euro.
Se schimbă gazonul la Craiova
Din cauza găzduirii acestui eveniment, stadionul din Bănie trebuie de fiecare dată să își schimbe gazonul. Acest proces are loc mereu fix înainte de noul sezon, iar oltenii nu știu acum dacă pot evolua pe teren propriu în etapa a doua, cu FC Argeș.
Norocul celor de la Universitatea Craiova este că prima etapă o joacă în deplasare, pe terenul celor de la UTA. Sorin Cârțu a vorbit despre situația actuală a gazonului, dar și despre varianta de rezervă luată în calcul de olteni.
„Sperăm că vom avea terenul gata până la primul meci acasă. Vedem și cum se va prinde noua suprafață. Eu cred că, mai mult ca sigur, va fi gata totul. Nu prea mă pricep la treburile acestea, dar acestea sunt informațiile pe care le are și clubul. Mai avem și varianta stadionului din Târgu Jiu.
Ne-am cam oprit cu transferurile, am ajuns la 12. Acum trebuie să ne omogenizăm. Întotdeauna, atunci când se debutează în noul sezon este mai greu. Se câștigă greu punctele la Arad, dar sperăm să rezolvăm și să iasă bine„, a spus Sorin Cârțu, pentru digisport.ro.
Etichete: liga 2 , gazon , stadion targoviste
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSurpriză de proporții! Barcelona, gata să renunțe la Raphinha
Liga 2: Chindia – Steaua, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – FCSB, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăȘahtior – Crystal Palace 1-3. Englezii sunt cu un pas în finala Conference League
Liga 2: Chindia – Steaua, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – FCSB, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAndrei Rațiu, 105 minute în semifinalele UEFA Conference League! Nota primită după Rayo – Strasbourg 1-0
Liga 2: Chindia – Steaua, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – FCSB, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăNottingham Forest – Aston Villa 1-0. Wood a decis victoria, din penalty
Liga 2: Chindia – Steaua, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – FCSB, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login