Malick Fofana, mijlocașul de bandă care a îngropat-o pe FCSB, a avut evoluții apreciate în tricoul celor de la Lyon, iar acum cluburile din Anglia roiesc în jurul său.
Lyon are probleme financiare, iar o sumă importantă pentru mijlocașul de bandă ar fi exact ceea ce au nevoie francezii.

Jucătorul care a distrus visul european al celor de la FCSB poate ajunge în Premier League
Malick Fofana este dorit de majoritatea echipelor mari din Premier League, iar presa britanică a scris despre interesul acestora.
Arsenal, Chelsea, Liverpool și nu numai ar putea fi echipele care au șansa să pună mâna pe omul care a marcat două goluri contra celor de la FCSB.
”Arsenal, Liverpool și Chelsea sunt doar trei dintre numeroasele cluburi interesate de extrema lui Lyon, Malick Fofana, iar clubul francez i-a stabilit deja prețul.
Tânărul de 20 de ani s-a transferat la Lyon de la Gent în ianuarie 2024 și a devenit un titular constant în echipă de atunci.
Internaționalul belgian a marcat de 11 ori în primul său sezon complet la Lyon și s-a impus ca unul dintre cele mai promițătoare talente tinere din Europa.
Pe lângă „tunari”, „cormorani” și „albaștri”, și Nottingham Forest, precum și Fulham, și-au exprimat interesul, deși vor avea o misiune foarte grea dacă vor să câștige cursa pentru semnătura extremei”, au scris cei de la Metro.
Malick Fofana a distrus speranțele suporterilor de pe Arena Națională
Extrema belgiană a marcat două goluri contra celor de la FCSB în meciul tur din optimile UEFA Europa League. La scorul de 1-1, Fofana a reușit o dublă, iar pentru meciul retur francezii au avut un avantaj considerabil.
În meciul din Hexagon, Lyon s-a impus cu scorul de 4-0, iar Malick a intrat în minutul 65.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăNota primită de Andrei Rațiu, după 98 de minute jucate în Real Madrid – Rayo Vallecano! Românul, decisiv la golul oaspeților
SuperLiga: FC Argeș – Botoșani, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Univ. Craiova,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăPAOK a făcut transferul, după ce s-au încheiat negocierile cu Ștefan Baiaram: 6.000.000 de euro
SuperLiga: FC Argeș – Botoșani, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Rapid – FC Voluntari,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăMarius Şumudică a făcut scandal după meciul cu Sepsi! A refuzat să dea mâna cu Ovidiu Burcă, apoi „ţinta” a devenit arbitrul!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Foarte nervos după meciul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 7 ore în urmăEHF EuroCup, în direct pe Digi Sport! România luptă la București pentru medalie
SuperLiga: Sepsi – CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Rapid – FC Voluntari,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login