
Cosmin Contra urmează să fie prezentat oficial la Al-Kholood, echipă care a terminat sezonul trecut pe locul 9. Antrenorul român va primi un salariu de senzaţie, 2,5 milioane de dolari.
Cosmin Contra, salariu uriaş la noua sa echipă
Cosmin Contra îşi continuă cariera de antrenor în Arabia Saudită. Va semna cu Al-Kholood pentru un salariu de 2,5 milioane de dolari, potrivit golazo.ro. Aceasta va fi cea de-a treia echipă din cariera lui Contra, din Arabia Saudită, după Al-Ittihad și Damac. În trecut, acesta le-a mai pregătit pe Poli Timișoara, Fuenlabrada, Petrolul Ploiești, Getafe, Guangzhou R&F, Alcorcon și Dinamo București. Timp de doi ani, între 2017-2019, a stat pe banca naționalei României.
Românul îi va lua locul pe banca lui Al-Kholood lui Noureddine Zekri și va avea la dispoziție un lot cotat de Transfermarkt la 13,7 milioane de euro. Vedeta echipei este atacantul Jackson Muleka jucător cotat la 3 milioane de euro.
Iarna trecută, Cosmin Contra nu s-a despărțit în termeni prea buni de Damac FC. A fost obligat să apeleze la FIFA în litigiul cu fosta sa echipă, pentru a-și recupera restanțele salariale. Antrenorul român a câştigat şi urmează să primească o importantă sumă de bani, aproximativ 417.000 de dolari.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăInterul lui Chivu, U Craiova și Real Madrid au meciuri tari în weekend (P)
Oltenii vin după o serie bună de rezultate și au urcat pe podium. FCSB,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSteaua a anunțat oficial că merge la TAS împotriva FRF: ”Am trimis documentele”
Demersul vine după ce FRF a stabilit că, începând cu sezonul 2028-2029, în play-off-ul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCei 15 jucători la care a renunțat Gică Hagi pentru meciurile cu Suedia, Bosnia și Polonia
Astfel, 15 fotbaliști care s-au aflat pe lista preliminară nu mai fac parte din...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăȘterge pe jos cu componentul Generației de Aur: ”Proctologul lui Burleanu! Am fost de 1.000 de ori mai bun fotbalist decât el”
Un aprig contestatar al multora dintre cele mai importante nume din fotbalul românesc, Sorin...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login