
Gigi Becali e sigur că modificarea Legii Sportului nu o va putea ajuta pe Steaua să promoveze mai uşor în Liga 1.
Potrivit proiectului iniţial, două entităţi sportive de drept public s-ar fi putut asocia şi să formeze o entitate de drept privat. Această prevedere le-ar fi ajutat pe Steaua şi pe CS Dinamo.
Gigi Becali, încrezător că Steaua nu va putea beneficia de modificarea Legii Sportului
Dacă CS Dinamo se află într-o relaţie foarte bună cu clubul Dinamo din Liga 1, existând chiar posibilitatea unei fuziuni, Gigi Becali e în “război” cu clubul CSA Steaua. Disputa se duce şi în instanţe, acolo unde clubul Armatei îi cere clubului patronat de Gigi Becali plata unui presupus prejudiciu de 37 de milioane de euro pentru folosirea fără drept a mărcii Steaua, dar şi în spaţiul public.
Becali a anunţat acum că sintagma “instituţii publice” ar fi fost scoasă din noul proiect de modificare a Legii Sportului.
„Nu mai e problemă cu partea aia… la revedere! Luni se bagă la Comisii, apoi se duce la plen. Se duce la Comisii, se scoate sintagma «instituții publice« și o aduce înapoi în Parlament, unde va fi votată”, a declarat Gigi Becali pentru prosport.ro.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 49 de minute în urmăTransfer surpriză pentru fostul jucător de la FCSB. A semnat în ultima zi!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Gabriel Simion (28 de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 55 de minute în urmăŞi Rapid a prins un jucător cu gaz ilariant! Victor Angelescu: „Ne-a trimis cineva poze cu el”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Victor Angelescu, preşedintele celor...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 56 de minute în urmăOmonia Nicosia – Celta Vigo 0-0. Ionuț Radu este titular între buturile oaspeților. Florin Tănase, lăsat pe bancă
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Omonia Nicosia – Celta...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGiovanni Becali, îngrijorat de situația lui Daniel Bîrligea în Italia: „El a crezut că merge unde știe limba și se rezolvă”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Daniel Bîrligea a sperat...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login