
-
Media: Liga Digi Sport, joi, 15:30, DGS 1
-
Media: Digi Sport Special, joi, 21:30, DGS 1
Fostul atacant din Giulești are contract până la 30 iunie, pentru funcția de președinte, dar înțelegerea nu-i va fi prelungită.
Astfel, chiar Victor Angelescu ar urma să ocupe postul de președinte al clubului, după cum a anunțat jurnalistul Dan Filoti în cadrul emsiunii Liga Digi Sport.
Victor Angelescu, despre Daniel Niculae: ”Este o legendă a clubului”
Acționarul minoritar al Rapidului a dezbătut subiectul plecării lui Daniel Niculae în cadrul emisiunii Fotbal Club, iar acesta a dezvăluit că decizia a fost luată de comun acord, de toate părțile implicate.
Mai mult, Victor Angelescu a afirmat că despărțirea nu a fost una ușoară și chiar i-a lăsat ușa deschisă pentru o eventuală revenire lui Daniel Niculae, pe care l-a numit ”o legendă a clubului”.
”Nu a vrut cineva în mod deosebit să îl dea afară pe Daniel Niculae. Am luat deciziile împreună. Am luat decizia și am vorbit inclusiv cu Niculae despre lucrul ăsta. De comun acord am stabilit că începând cu sezonul următor nu vom mai continua împreună, la Rapid.
Nu a fost simplu nici pentru Daniel și nici pentru domnul Șucu. Toți trei am discutat și am luat cea mai bună decizie pentru club. Nu a fost ușor pentru că Niculae îmi este prieten. Ușa nu e închisă pentru Daniel. Nu ne-am certat sau ceva. Am rămas în relații bune. Repet, nu are ușile închise la Rapid. Este o legendă a clubului”, a afirmat Victor Angelescu la Digi Sport.
Victor Angelescu vrea ca Rapid să se califice în cupele europene și să câștige Cupa României, în sezonul următor
Victor Angelescu (39 de ani) a vorbit în cadrul emisiunii ”Fotbal Club” despre ce își doresc giuleștenii în noul sezon. Acționarul minoritar de la Rapid a anunțat, în direct, că nu mai concepe ca Rapid să rateze cupele europene.
”(n.r. Care este obiectivul pentru sezonul următor?) Cupele europene clar! Nu putem să punem ca obiectiv titlul de campioană. Trebuie să avem în vedere că am terminat pe locul șase, totuși, în sezonul trecut.
Dar pot spune că vrem locurile 1-3 și Cupa României! Pentru noi, sezonul ăsta a fost complet ratat.
Nu putem să trecem peste lucrul ăsta. Vrem podiumul, pentru că e mai realizabil așa!”, a declarat Victor Angelescu, în cadrul emisiunii ”Fotbal Club”.
Etichete: rapid , daniel niculae , victor angelescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMario Camora, mesaj clar după CFR – Voluntari 5-0: „Echipa a demonstrat caracter”. Ce a spus despre colegii care au depus memorii
Mario Camora / Sportpictures Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDezastru pentru Universitatea Craiova! După Al Hamlawi, un alt titular ratează duelul cu Levski
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăA promovat în prima ligă, cota lui ”a explodat”, iar acum nu știe unde va juca: cine e în pole-position pentru transfer
SuperLiga: Botoșani – Rapid, luni, 21:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Voluntari, luni,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăLovitură de proporții la CFR Cluj! Neplătiți de 4 luni, jucătorii au luat decizia
SuperLiga: Botoșani – Rapid, luni, 21:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Voluntari, luni,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login