
Răducioiu era impresariat în acea perioadă de Giovanni Becali. Agentul de jucători era nu numai impresarul lui Răducioiu, ci şi protectorul lui. Vărul lui Gigi Becali s-a implicat personal în rezolvarea acestei probleme.
„Am avut o aventură amoroasă cu o fată, care m-a bulversat foarte mult (n.r. Janine)… A fost prima mea dragoste, mi-a plăcut foarte mult de ea… Era superbă.
Cu un an înainte eu am fost invitat la Sala Palatului, la Miss România, unde am fost în juriu și acolo am văzut-o prima dată, dar de la distanță. A ieșit pe locul 2 parcă. Apoi am întâlnit-o întâmplător pe stradă, ea aștepta taxi-ul și de acolo a început nebunia. Ne auzeam pe fix, nu existau mobile.
Ea rămânea în țară, în România, venea când putea. Eram tânăr, mi-a plăcut foarte mult de ea și a fost și unul din motivele pentru care n-am reușit să mă exprim la cel mai bun nivel. Eram neliniștit, nu știam ce face, eram gelos…
Nu eu am angajat detectivul, ci Giovanni Becali și am descoperit că avea o relație… Eu simțisem asta. Apoi lucrurile au luat o turnură destul de dură. Eram acolo (n.r. când Giovanni Becali a mers la Janine acasă). Eram afară, am rămas în mașină. Nu a fost chiar așa (n.r.: că a intrat să-i taie hainele). Îi lăsam cardurile, aveam încredere, da… Eram puțin naiv.
Eu îi mulțumesc enorm lui Giovanni Becali pentru că mi-a deschis ochii și mi-a zis: ‘Florin, nu e pentru tine. Ești foarte tânăr, trebuie să-ți vezi de carieră’. Și el a fost cel care a reușit să mă convingă prin fapte că nu era o femeie care mă putea ajuta în acel moment. A fost dureros, da și recunosc că mă afecta și pe teren”, a declarat Florin Răducioiu pentru sursa citată anterior.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCe face Lukasz Gikiewicz, fotbalistul numit ”vagabond” de Gigi Becali și care a obligat-o pe FCSB la plata a 150.000€
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA – Sepsi, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLovitură de teatru: un prezentator TV a ajuns rege, după ce portarul de 1,98 metri a refuzat tronul!
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA – Sepsi, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”N-am fost fan Pușcaș niciodată. Nu pot să fiu acum!”. Atacantul lui Dinamo, „desființat”
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA – Sepsi, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLamine Yamal a rupt tăcerea despre rasismul trăit pe Bernabeu: ”Sunt negru!” Ce a spus despre jigniri
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA – Sepsi, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login