
“Sunt date. E treaba lui (n.r. dacă Edi Iordănescu s-a supărat), sunt date fizice. Eu trebuie să îmi pregătesc echipa tehnic, tactic.
Nu e vina lui, el a făcut tot ce a fost posibil dintr-un grup de jucători care i-a dus la un nivel de omogenitate profesională, de prietenie, de angajament, a fost extraordinar, dar nu e de ajuns așa ceva. Dovadă că și rezultatele, puteam pierde și cu 6-0 meciurile alea cu Belgia și cu Olanda, atâtea ocazii au avut. Am avut un portar extraordinar. E meritul acelui grup de jucători, ai lui.
Eu mă gândesc cum să-i conving pe jucători să nu rămână la nivelul ăla, să dea mai mult. Și asta cu date statistice. Atunci aveam un procentaj de 15 mingi lungi, acum am ajuns la 5. Asta înseamnă un control mai mare de joc. Adversarii au ajuns, la ultimul meci, să tragă de două ori la poartă, nu de 15 ori, nu de 18 ori. Dacă nu plec de la nivelul ăsta și rămân tot la păstrarea lor emoțională… trebuie să pun la punct un tip de joc care să ne dea posibilitatea să controlăm jocul”, a declarat Mircea Lucescu, conform golazo.ro.

Alte Sporturi
Gabriela Ruse și iubitul său au dat vestea!
Alte Sporturi
Lovitura primită de Denis Alibec
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăZlatan Ibrahimovic a fost lăsat ”mască” de tatăl său: ”Nu am nevoie”. Ce a urmat
UCL: Universitatea Craiova – Levski Sofia, miercuri, 20:30, DGS 1 UECL: CFR Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăIuliu Mureșan, mesaj pentru CFR Cluj, înaintea returului cu Alashkert
UCL: Universitatea Craiova – Levski Sofia, miercuri, 20:30, DGS 1 UECL: CFR Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGabriela Ruse și iubitul său au dat vestea!
UCL: Universitatea Craiova – Levski Sofia, miercuri, 20:30, DGS 1 UECL: CFR Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăReacția lui Liță Dumitru, după ce Rapid l-a vândut pe Andrei Borza
UCL: Universitatea Craiova – Levski Sofia, miercuri, 20:30, DGS 1 UECL: CFR Cluj –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login