
“Sunt date. E treaba lui (n.r. dacă Edi Iordănescu s-a supărat), sunt date fizice. Eu trebuie să îmi pregătesc echipa tehnic, tactic.
Nu e vina lui, el a făcut tot ce a fost posibil dintr-un grup de jucători care i-a dus la un nivel de omogenitate profesională, de prietenie, de angajament, a fost extraordinar, dar nu e de ajuns așa ceva. Dovadă că și rezultatele, puteam pierde și cu 6-0 meciurile alea cu Belgia și cu Olanda, atâtea ocazii au avut. Am avut un portar extraordinar. E meritul acelui grup de jucători, ai lui.
Eu mă gândesc cum să-i conving pe jucători să nu rămână la nivelul ăla, să dea mai mult. Și asta cu date statistice. Atunci aveam un procentaj de 15 mingi lungi, acum am ajuns la 5. Asta înseamnă un control mai mare de joc. Adversarii au ajuns, la ultimul meci, să tragă de două ori la poartă, nu de 15 ori, nu de 18 ori. Dacă nu plec de la nivelul ăsta și rămân tot la păstrarea lor emoțională… trebuie să pun la punct un tip de joc care să ne dea posibilitatea să controlăm jocul”, a declarat Mircea Lucescu, conform golazo.ro.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 12 minute în urmăDortmund – Villarreal 3-2. ”Submarinul galben” s-a ”scufundat” în Germania! Nemții au lua toate punctele
UCL: Liverpool – Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Barcelona – Feyenoord, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 12 minute în urmăJose Mourinho a dat declarația serii, după Real Madrid – Inter 2-1. Ce a spus despre Cristi Chivu
UCL: Liverpool – Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Barcelona – Feyenoord, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 12 minute în urmăCristi Chivu a surprins, după ce Inter a pierdut cu Real Madrid în Champions League. Ce a spus despre Jose Mourinho
UCL: Liverpool – Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Barcelona – Feyenoord, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 13 minute în urmăRăzvan Marin, prima reacție după „bijuteria” din Champions League: „Este destinul”
UCL: Liverpool – Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Barcelona – Feyenoord, miercuri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login