Mai exact, acesta a postat o imagine cu un ceas electronic de mână, pe care era setată data de 1 iulie 2025, iar deasupra apare un nor întunecat, însoțit de ploaie și fulgere.
Un mesaj criptic, dar care împuternicește ultimele informații pe care iAMsport.ro le-a prezentat cu privire la ruptura din Giulești, dintre legendarul fotbalist și conducători.

Săpunaru anunță furtuna în Giulești
Așadar, detaliile sunt clare: 1 iulie 2025 este data la care expiră contractul lui Cristian Săpunaru cu Rapid. Apoi, norii de furtună pot fi interpretați ca fiind un avertisment din partea fundașului, care pare să spună: ”Țineți-vă bine, pe 1 iulie 2025 vor fi fulgere și tunete”.
Cel mai probabil, Cristi Săpunaru este decis să spună lucrurilor pe nume după 1 iulie, când oficial nu va mai fi jucătorul Rapidului.
În ultimele săptămâni, iAMsport.ro a anunțat că relația dintre Cristian Săpunaru și acționarii Dan Șucu și Victor Angelescu s-a rupt definitiv, la scurt timp după scandalul în care fotbalistul era acuzat că introducea alcool în cantonament.
Inițial, lui Cristi Săpunaru i-a fost propusă funcția de director sportiv după retragere, însă nu va mai fi cazul, deoarece italianul Mauro Pederzoli va fi adus pentru acest post.
În plus, fotbalistul a anunțat că se va prezenta la reunirea lotului pentru sezonul viitor, deoarece mai are contract până la 1 iulie 2025.
Șucu și Angelescu i-au transmis fotbalistului să stea liniștit că va fi plătit până la finalul contractului, în conformitate, însă nu mai are de ce să prezinte la baza Constructorul.
Așadar, conducătorii clubului i-au transmis căpitanului că nu mai este nevoie de serviciile sale și, în acest moment, nu se știe ce drum va alege în continuare. Toate ușile par închise la Rapid.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFCSB – Auda, 20:45, LIVE TEXT digisport.ro | Gnahore și Boutoutaou, titulari! Echipele de start
Conference League: Alashkert – CFR Cluj, joi, 18:00, DGS 1 Conference League: ”U” Cluj...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăScos complet din calcule: spaniolii au explicat de ce Kylian Mbappe nu are nicio șansă la Balonul de Aur
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Deși a devenit cel...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăS-a operat, a doua zi după Levski Sofia – Universitatea Craiova
Conference League: Alashkert – CFR Cluj, joi, 18:00, DGS 1 Conference League: ”U” Cluj...
De admin -
Alte Sporturi
/ 9 ore în urmăRodri n-a mai stat pe gânduri: a luat decizia, la 4 zile de la finala Cupei Mondiale
Conference League: Alashkert – CFR Cluj, joi, 18:00, DGS 1 Conference League: ”U” Cluj...
De admin


You must be logged in to post a comment Login