
Florentin Petre, care a participat la prima ediție a Campionatului European de fotbal U21 la care România a fost prezentă, cea din 1998, consideră că ‘tricolorii’ pregătiți de Daniel Pancu au șansa de a câștiga 4 sau 5 puncte în grupa de la EURO 2025, chiar dacă au adversari redutabili precum Spania sau Italia.
„E o grupă grea, cu echipe puternice. Spania și Italia sunt favorite după părerea mea, dar și noi avem jucători buni. Slovacia va avea sprijinul publicului, dar dacă suntem uniți și luptăm până la capăt, putem scoate rezultate bune. Cred că meciul cu Spania va fi cel mai greu din grupă. Dacă echipa joacă serios și nu se sperie de adversari, cred că putem face 4 sau chiar 5 puncte. Asta ne-ar putea ajuta să mergem mai departe”, a declarat Petre, pentru agerpres.ro.
Florentin Petre, convins că România U21 poate trece de grupe la EURO 2025
El afirmă totodată că naționala de tineret a României poate egala performanța din 2019, când a atins faza semifinalelor, dar cel mai important este debutul la turneul final.
„Eu cred că se poate egala performanța din 2019 când am atins faza semifinalelor. Avem jucători talentați și, dacă se pregătesc bine și intră pe teren cu încredere, pot ajunge în semifinale. Totul depinde de cum încep turneul și cum se leagă jocul între ei”, a precizat Petre.
Actualul antrenor secund al echipei Dinamo a făcut parte din echipa națională care a participat pentru prima oară la EURO U21, cu Victor Pițurcă selecționer: ‘Generația din 1998 a fost generația care a marcat prima noastră calificare la un turneu final U21. Și pot spune că am făcut parte dintr-o echipă talentată și mulți dintre noi au ajuns ulterior la echipa națională de seniori. Este evident că fotbalul românesc a evoluat de atunci, iar tinerii de azi beneficiază de o infrastructură și un suport mai bine dezvoltate’.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 7 minute în urmăA tras concluzia după ce a debutat la U Cluj cu Dinamo Kiev: ”Nu sunt convins de calitățile lui!”
Media: Fotbal European, vineri, 21:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, vineri, 19:00, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCâţi bani cere Mihai Rotaru în schimbul lui Ştefan Baiaram. Jucătorul, tot mai aproape de transfer
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover S-a aflat câţi bani...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA picat nocturna în Dinamo Kiev – U Cluj! Meciul din preliminariile Europa League a fost întrerupt
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăTransferul lui Horaţiu Moldovan e gata! Portarul român a aterizat şi semnează contractul
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Transferul lui Horaţiu Moldovan...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login