Naționala României a fost învinsă de reprezentativa Austriei în al treilea meci din campania de calificare la Cupa Mondială din 2026, scor 1-2.
Tricolorii lui Mircea Lucescu își continuă parcursul în grupa preliminară marți, 10 iunie, când va întâlni selecționata Ciprului, pe Arena Națională.
Donatas Rumsas, arbitru la România-Cipru
Meciul de la București va fi condus de o brigadă de arbitri lituanieni, în frunte cu Donatas Rumsas. Acesta va fi ajutat de Aleksandr Radius și Dovydas Suziedėlis, în timp ce rezervă va fi Robertas Valikonis.
În camera VAR vor fi Donatas Simenas și Orestas Abramavicius.
Anul trecut, centralul în vârstă de 37 de ani a fost delegat la partida Dinamo Kiev-Rangers, din turul 3 preliminar al UCL, iar cu o seară înainte, colegii săi din camera VAR au furat un semn de circulație sub influența alcoolului.
În urma acestui incident, oficialii UEFA au luat decizia de a-i schimba pe cei doi arbitri de la partida respectivă.

Mircea Lucescu a acuzat arbitrajul de la Viena: „Mereu ni se întâmplă asta”
Partida contra reprezentativei lui Ralf Rangnick a fost arbitrată de Maurizio Mariani, iar selecționerul Mircea Lucescu nu a ezitat să critice deciziile acestuia.
„Din păcate, am pierdut… A venit acel gol întâmplător, a şi fost o greşeală de arbitraj acolo, cred. Mi s-a părut ca a bătut (n.r. autul) fiind cu jumătate de metru intrat în teren, mereu ni se întâmplă asta…
Dar asta nu scuza nimic, trebuia să ne marcăm adversarul direct, nu sa sărim la cap”, a spus ”Il Luce”, la conferința de presă.
După partida de pe Ernst Happel, România ocupă în continuare locul secund în grupa H, cu trei puncte, la șase lungimi în spatele Bosniei.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 12 minute în urmăOFICIAL | Laurențiu Reghecampf a semnat cu formația cu care s-a judecat la TAS
Tehnicianul român a refuzat prelungirea cu Al-Hilal Omdurman, club alături de care a obținut...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 13 minute în urmăDinamo a făcut afacere cu Ionel Dănciulescu! Ce salariu îi plătea fostului atacant: ”Trebuie spus lucrul acesta”
Fostul internațional a rememorat diferențele dintre jucătorii români și stranierii aduși în acea perioadă,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 13 minute în urmăÎncă o plecare importantă de la Dinamo! Fotbalistul și-a luat adio de la suporteri: ”Veți avea un loc în inima mea”
Fotbalistul francez pleacă liber de contract, după două sezoane și jumătate în care a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 13 minute în urmăA șters pe jos cu una dintre favoritele la câștigarea CM 2026: ”Cea mai slabă din istorie! Nu trece de optimi”
Conform specialiștilor de la Opta, Brazilia este statistic a șasea favorită la câștigarea Campionatului...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login