Giuseppe Marotta, președintele lui Inter, a confirmat înțelegerea cu Cristi Chivu. Acesta a explicat și care a fost motivul pentru care nerazzurii l-au ales pe român.
Cristi Chivu va deveni noul antrenor al lui Inter. Acesta va semna contractul după ce își va rezilia înțelegerea cu Parma, echipă pe care a salvat-o de la retrogradare, în sezonul care tocmai s-a încheiat.
Giuseppe Marotta a spus de ce Inter l-a ales pe Cristi Chivu
Potrivit președintelui, Inter l-a ales pe Cristi Chivu pentru că este un antrenor văzut drept o soluție potrivită pentru obiectivele echipei.
De asemenea, Giuseppe Marotta a menționat faptul că românul poate integra în jocul echipei și „valorile jucătorilor tineri”, având în vedere experiența sa de la Inter Primavera.
„Am identificat un profil ca urmare a unei linii manageriale precise. Profilul potrivit a fost un antrenor tânăr, care să se integreze bine şi să valorifice jucătorii tineri, dar întotdeauna cu obligaţia de a încerca să câştige cu pricepere şi calitate.
Şi am simţit că acesta a fost Chivu, care reprezintă profilul potrivit pentru obiectivele noastre. Un test de curaj şi determinare care ne poate duce departe. Important este să existe o implicare puternică și un program bine definit”, a spus Marotta, citat de Gazzetta dello Sport.
EXCLUSIV | Cristi Chivu, lăudat la scenă deschisă de Mircea Lucescu!
Mircea Lucescu este extrem de bucuros de reuşita lui Cristi Chivu. După ce a salvat-o pe Parma de la retrogradarea din Serie A, antrenorul este aproape de Inter. Doar câteva amănunte contractuale îl mai ţin departe de a prelua în mod oficial formaţia de pe Giuseppe Meazza.
Mircea Lucescu a analizat reuşita lui Cristi Chivu. Spune că este normală numirea antrenorului român pe banca echipei de pe Giuseppe Meazza.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăJuventus – Napoli 2-0. ”Bătrâna Doamnă”, victorie mare contra elevilor lui Max Allegri / Frosinone – Torino 2-0. Rezultatele din Serie A
Etapa a 10-a din Serie A a continuat duminică, 1 noiembrie, în direct pe...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFlorin Prunea are un nou fotbalist preferat în SuperLigă: ”De patru etape joacă ceas!”
Dinamo a învins-o pe UTA, scor 2-0, în etapa a 14-a din SuperLigă, iar...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăVictor Becali i-a spus-o direct lui Gigi Becali: ”Cea mai bună variantă de antrenor”
Victor Becali (65 de ani) crede că Gigi Becali (68 de ani) a luat cea...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăImpresionat, Ilie Dumitrescu a făcut ”pariul”: ”E extraordinar”. Radu Naum a intervenit: ”Adică o să ajungă pe Marte?”
Ilie Dumitrescu (57 de ani) crede că Ianis Tarbă (20 de ani) va ajunge...
De admin

You must be logged in to post a comment Login