-
Conference League: Betis – Chelsea, miercuri, 22:00, DGS 1
-
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
Tehnicianul spaniol a semnat un contract valabil timp de trei sezoane și a început deja șă-și creioneze lotul.
Xabi Alonso nu-l mai vrea pe Ferland Mendy
Potrivit celor de la Sport, Xabi Alonso a decis primul fotbalist pe care nu și-l mai dorește la Real Madrid: Ferland Mendy (29 de ani). Mai mult, tehnicianul de 43 de ani i-a anunțat pe șefii echipei de pe ”Santiago Bernabeu” că nu se va baza pe serviciile francezului.
Fundașul stânga de 29 de ani a avut evoluții oscilante în ultima perioadă, iar Alonso nu este convins că acesta îl poate ajuta în următorul sezon.
Problema pentru cei de la Real Madrid este că Ferland Mendy mai are contract până în vara lui 2028, motiv pentru care nu i se poate rezilia contractul prea ușor. Astfel, oficialii ”los blancos” au început deja căutările pentru o nouă echipă.
- 18 milioane de euro este cota de piață a lui Ferland Mendy, potrivit transfermarkt.com.
- 48 de milioane de euro a plătit Real Madrid în vara lui 2019 pentru a îl transfera de la Lyon pe fundașul stânga francez.
Xabi Alonso: ”Vom avea nevoie de Rodrygo”
Printre cele discutate de Xabi Alonso la prima sa conferință de presă în calitate de antrenor al Realului a fost și viitorul lui Rodrygo (24 de ani), cel care recent s-a arătat dezamăgit de statutul pe care îl are în acest moment pe ”Bernabeu”.
Noul tehnician al ”Galacticilor” a făcut un anunț clar: starul brazilian rămâne la Real Madrid, chiar dacă s-au interesat de el echipe de top precum Arsenal sau Manchester United.
”Rodrygo este jucător la Real Madrid. Este un jucător spectaculos și vom avea nevoie de el”, a spus Xabi Alonso.
Cifrele lui Rodrygo
- 50 de meciuri a jucat Rodrygo în acest sezon la Real Madrid
- 13 goluri și 10 pase decisive a reușit Rodrygo în meciurile jucate
- 100 de milioane de euro este cota de piață a lui Rodrygo, potrivit Transfermarkt
Transferul lui Alvaro Carreras la Real Madrid e iminent, anunță presa din Spania
Alvaro Carreras a jucat, cel mai probabil, ultimul meci pentru Benfica în înfrângerea cu Sporting Lisabona din finala Cupei Portugaliei, scor 1-1 (1-3 după prelungiri).
Fundașul stânga este dorit cu insistență de către Real Madrid, cu care a ajuns deja la un acord în ceea ce privește termenii personali.
Cum Benfica a terminat sezonul e plan intern, spaniolii de la Marca anunță că este doar o chestiune de timp până când ”Vulturii” vor bate palma cu ”Galacticii”.
Florentino Perez s-a hotărât și își dorește să finalizeze transferul fundașului stânga în această săptămână, astfel încât să poată participa la antrenamente alături de echipă încă de pe 2 iunie, în vederea Campionatului Mondial al Cluburilor.
Real Madrid vrea cu orice preț să pună mâna pe acest trofeu, deoarece câștigătoarea va primi nu mai puțin de 100 de milioane de euro. Turneul are loc în perioada 14 iunie – 13 iulie, în Statele Unite ale Americii.
Clauza de reziliere a jucătorului este de 50 de milioane de euro, iar trupa din capitala Spaniei caută să rezolve mutarea în jurul sumei de 40. Rămâne de văzut ce răspuns va da Benfica.
Etichete: real madrid , xabi alonso , transfer , spania , la liga , ferland mendy
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăNeluțu Varga, reținut după ce a aflat adversara CFR-ului din Conference: „Mai bine taci din gură și nu te mai umfli”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăIvana Knoll şi-a făcut apariţia în SUA! Cum a putut fi surprinsă “cea mai frumoasă femeie de la Mondial”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Ivana Knoll (33 de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAu cucerit Dallasul! Imagini virale cu suporterii croați, înaintea confruntării cu Anglia de la Cupa Mondială
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Anglia și Croația sunt...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFIFA a făcut anunțul momentului la Cupa Mondială! Ce se întâmplă cu Istvan Kovacs
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Istvan Kovacs este prezent...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login