-
SuperLiga: Petrolul – Oțelul, luni, 18:00, DGS 1
-
SuperLiga: Dinamo – Rapid, luni, 21:00, DGS 1
Veteranul polonez mai are contract până la finalul sezonului, iar recent în presa din Spania s-a scris că prelungirea e iminentă. Szczesny se retrăsese, dar a fost convins să semneze cu Barcelona după accidentarea lui Ter Stegen.
Wojciech Szczesny nu știe dacă va rămâne la Barcelona
Chiar dacă s-a impus ca titular și a redescoperit dragostea pentru fotbal, Szczesny a declarat după meci că nu știe dacă va mai continua la catalani.
„Nu știu dacă rămân. Nu ascund faptul că am o ofertă de prelungire pe doi ani, dar trebuie să decid împreună cu familia ce e mai bine pentru noi.
Viața noastră nu se învârte doar în jurul meu. Așa a fost în ultimii ani, dar acum cred că le datorez celor din familie să luăm deciziile împreună. Încă nu m-am decis.
Soția mea ia majoritatea deciziilor în casă și nu mi-e rușine cu asta. Cele legate de fotbal în general le iau eu, dar acum e o situație specială. Am decis împreună că voi juca aici un an pentru a-mi îndeplini un vis, apoi mă întorc la golf.
Sincer, nu știu ce să zic, mă voi decide în următoarele săptămâni. Lăsați-mă să mă bucur acum și să nu mă gândesc acum dacă rămân sau nu”, a declarat Szczesny, conform presei din Polonia.
Citește și:
Cele mai tari glume apărute după El Clasico:
Galerie Foto
VIDEO cu rezumatul meciului Barcelona – Real Madrid:
Etichete: real madrid , barcelona , wojciech szczesny , el clasico
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 50 de minute în urmăSuspendat cu Petrolul, Cristiano Bergodi le-a transmis un mesaj jucătorilor săi, care au câştigat în 10 oameni
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Secundul lui Cristiano Bergodi,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 59 de minute în urmăJucătorul lui Real Madrid şi-a anunţat retragerea de la echipa naţională
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDorit de FCSB, Jovo Lukic şi-a decis viitorul imediat după U Cluj – Petrolul
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Golgheterul din sezonul trecut...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFCSB negociază mai multe transferuri pe final de mercato! Ce a spus Mihai Stoica de Drăguş, Muhar şi Korenica
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover După plecările lui Daniel...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login