
Edi Iordănescu e pregătit de o revenire în antrenorat, după despărţirea de naţionala României, una pe care a dus-o în optimile EURO 2024. Fostul selecţioner se află în discuţii avansate cu un club din Emiratele Arabe Unite.
Sursele Antena Sport au aflat că Al Wasl este, de fapt, clubul care e la un pas să semneze cu antrenorul de 46 de ani. Echipa e în acest moment pe locul 4 în campionat, la 5 puncte de actuala echipă a lui Olăroiu, Al-Sharjah.
Edi Iordănescu, aproape e Al Wasl
Negocierile dintre Edi Iordănescu şi Al Wasl sunt aproape de a fi finalizate. Dacă va semna, românul îl va înlocui pe Milos Milojevic şi va avea pe mână un lot în valoare de peste 37 de milioane de euro.
Edi Iordănescu a luat o pauză după EURO 2024, turneu final la care România a făcut spectacol și a ajuns până în fazele eliminatorii. La 10 luni distanță, tehnicianul de 46 de ani e aproape de o revenire, la Al Wasl.
În afară de naţionala României, pe care a pregătit-o în perioada 2022 – 2024, Edi Iordănescu (46 de ani) a mai antrenat FCM Târgu Mureş, Pandurii, ŢSKA Sofia, Astra Giurgiu, CFR Cluj (în două mandate, în 2018 şi ulterior între 2020 şi 2021), Gaz Metan şi FCSB.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAnaheim Ducks – Philadelphia Flyers 5-4. „Răţuştele” au încheiat seria de 5 înfrângeri la rând
Anaheim Ducks a încheiat seria negativă de 5 înfrângeri la rând pe terenul celor...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLaurenţiu Reghecampf, replică pentru Gigi Becali, după FCSB – Rapid 4-1: „I-am spus de foarte multe ori”
Laurenţiu Reghecampf a oferit declaraţii despre Aymen Boutoutaou, după ce jucătorul algerian a marcat...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDaniel Pancu, categoric după FCSB – Rapid 4-1: ”E groaznic”. Și-a anunțat decizia: ”Voi schimba toată echipa”
FCSB a reușit să o învingă pe Rapid, scor 4-1, în cadrul etapei 13 din...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA vrut să joace în FCSB – Rapid, dar Gigi Becali l-a scos din lot: ”Să nu mai aibă vreo cerere”
FCSB a învins-o clar pe Rapid, cu scorul de 4-1 (0-1), sâmbătă seara, pe...
De admin

You must be logged in to post a comment Login