-
SuperLiga: FCSB – Dinamo, luni, 20:30, DGS 1
-
SuperLiga: UTA – Petrolul, luni, 17:30, DGS 1
Se întâmpla în 2007, însă căsnicia celor doi a durat doar trei luni. Acum, la 18 ani distanță, creatoarea de modă a dezvăluit că totul a fost o ”aroganță”, iar prietenele sale au invidiat-o pentru că ”a făcut ce a vrut”.
Galerie Foto
Ion Alexandru Țiriac și Maria Marinescu au fost căsătoriți timp de 3 luni: ”Așa am simțit să facem”
”Nu a fost o glumă (n.r.- căsătoria), a fost mai mult o aroganță. Eu întotdeauna am avut un talent să-mi atrag ură și invidie, dar nu m-a interesat.
Multe prietene mi-au spus că mă invidiază că am făcut ce am vrut și aia este, pentru că avem o viață și nu m-a interesat ce ar putea zice lumea.
A fost OK (n.r.- relația cu Ion Țiriac). Eu, știindu-l de la 10 ani, și-o fi dat seama că nu o să dureze foarte mult. Asta știam și eu, și Ion, dar, dacă așa fost atunci să fie, așa am simțit să facem”, a declarat Maria Marinescu, la emisiunea ”40 de întrebări”.
În prezent, Maria Marinescu este căsătorită cu Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby.
De asemenea, Alexandru Țiriac este implicat într-o altă relație, cu Sorana Cîrstea (35 de ani). Recent, după scandalul de dopaj din tenis, fiul lui Ion Țiriac a luat atitudine și a transmis că e nevoie ca regulamentul să fie schimbat în privința substanțelor interzise. Țiriac jr. e dispus să plătească toate costurile pentru ca ”sportul să fie mai curat”.
”Excepţiile speciale reprezintă prăbuşirea oricărui sport. Ori ești destul de sănătos pentru a fi sportiv, ori nu ești. Nu există pe jumătate însărcinată. De ce nu publică WADA excepțiile fiecărui sportiv? Nu e nicio rușine.
I-ar putea ajuta pe cei care nu sunt sportivi să ducă o viață mai bună. Sau sunt prea multe `melatonine` de ascuns? Dacă adunăm și trimitem 500.000 de semnături la Comitetul Olimpic Internațional, federațiile sportive și au minima decență de a cere o schimbare…
Eu voi plăti toate costurile legale pentru ca aceste modificări să fie implementate. Merită fiecare bănuț!”, a scris Alexandru Țiriac, pe Instagram.
- De curând, Ion Țiriac a pus-o din nou la zid pe Serena Williams, despre care a spus că a folosit substanțe interzise cu acordul autorităților din tenis: ”Voi v-ați gândit vreodată la treaba care se numește waivers, în engleză? Se numesc excepții, în românește. Cum e posibil ca cineva să-ți dea dreptul, în 9 direcții diferite, să folosești produse care sunt pe lista neagră, interzisă, numai pentru că ești bolnav?”.
Galerie Foto
Etichete: ion tiriac , ion alexandru Țiriac , sotie alexandru tiriac , maria marinescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 39 de minute în urmăIanis Hagi a fost trimis pe teren în repriza a doua. Incredibil ce s-a întamplat în următoarele 9 minute
Ianis Hagi (28 de ani) a început ca rezervă duelul dintre Genclerbirligi – Alanyaspor,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 46 de minute în urmăAdrian Mutu a început să râdă după ce l-a auzit pe Marius Şumudică: „Bine că nu a făcut schema aia”
Adrian Mutu s-a amuzat după ce l-a auzit pe Marius Şumudică, antrenorul lui CFR...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 55 de minute în urmăU Cluj – FCSB 0-0. Reghecampf caută a patra victorie la rând în Liga 1
Derby-ul U Cluj – FCSB e în format LIVE TEXT pe AS.ro şi în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăJurnal Antena Sport | Talent real
Să fie titular în naționala României și la Real Madrid, lângă Bellingham și Mbappe....
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login