-
Europa League: Athletic Bilbao – Manchester United, joi, 22:00, DGS 1
-
Europa League: Tottenham – Bodo/Glimt, joi, 22:00, DGS 2
Jurnaliștii spanioli anunțau săptămâna trecută că șefii de pe Camp Nou au început deja discuțiile și se arătau optimiști că negocierile vor decurge foarte lin, mai ales că și fundașul dreapta e fericit la Barcelona. Lucrurile nu stau, însă, deloc așa.
Jules Kounde a cerut 2,5 milioane de euro în plus ca să semneze cu Barcelona
Presa catalană a anunțat că negocierile dintre cele două părți au ajuns într-un impas, deoarece Kounde a cerut o mărire de salariu de la 13,5 milioane de euro brut la 16 milioane.
Asta în condițiile în care Barcelona continuă aă aibă plafonul salarial la limită și încearcă, din contră, să taie orice sumă poate.
În aceste condiții, salariul cerut de Kounde pentru a-și prelungi înțelegerea a fost catalogat „scandalos” de jurnaliștii catalani.
Rămâne de văzut cum se va rezolva situația lui Kounde, care mai are contract până în 2027, dar care este curtat din ce în ce mai intens de Arsenal și nu numai.
VIDEO cu golul marcat de Jules Kounde în finala Cupei Spaniei:
Etichete: barcelona , jules kounde
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 14 minute în urmăDinamo – Rapid 0-0. Doar 10.000 de fani la derby-ul de pe Arena Naţională. Moment special pentru Mircea Lucescu
Antrenor: Zeljko Kopic. Rapid (4-3-3): Aioani – Ciobotariu, Pașcanu, Kramer, Borza – Grameni, Christensen,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 19 minute în urmăDavid Popovici a câștigat a cincea medalie la Naționalele de Natație. Singura probă în care campionul nu a luat aur
David Popovici și-a trecut în cont a cincea medalie la Campionatele Naționale de Natație...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 20 de minute în urmăTorino – Inter 2-2. Gazdele revin de la 0-2, Chivu are nevoie de victorie cu Parma pentru titlu
Inter Milano poate face un nou pas uriaș către titlu în Serie A. Nu...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 29 de minute în urmăÎntâlnire de gradul III pentru viitorul FCSB-ului! Becali vrea să-l convingă luni pe noul antrenor
Plecarea lui Mirel Rădoi în Turcia a lăsat-o pe FCSB într-o situație dificilă: caută...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login