-
Europa League: Athletic Bilbao – Manchester United, joi, 22:00, DGS 1
-
Europa League: Tottenham – Bodo/Glimt, joi, 22:00, DGS 2
Jurnaliștii spanioli anunțau săptămâna trecută că șefii de pe Camp Nou au început deja discuțiile și se arătau optimiști că negocierile vor decurge foarte lin, mai ales că și fundașul dreapta e fericit la Barcelona. Lucrurile nu stau, însă, deloc așa.
Jules Kounde a cerut 2,5 milioane de euro în plus ca să semneze cu Barcelona
Presa catalană a anunțat că negocierile dintre cele două părți au ajuns într-un impas, deoarece Kounde a cerut o mărire de salariu de la 13,5 milioane de euro brut la 16 milioane.
Asta în condițiile în care Barcelona continuă aă aibă plafonul salarial la limită și încearcă, din contră, să taie orice sumă poate.
În aceste condiții, salariul cerut de Kounde pentru a-și prelungi înțelegerea a fost catalogat „scandalos” de jurnaliștii catalani.
Rămâne de văzut cum se va rezolva situația lui Kounde, care mai are contract până în 2027, dar care este curtat din ce în ce mai intens de Arsenal și nu numai.
VIDEO cu golul marcat de Jules Kounde în finala Cupei Spaniei:
Etichete: barcelona , jules kounde
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Răsturnare de situație: Daniel Oprița rămâne la Steaua!
Alte Sporturi
Vlad Chiricheș a primit două oferte din România
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAndrei Rațiu, „negru” de supărare: ar fi refuzat să joace în Barcelona – Rayo! Cum a fost surprins pe bancă
Cupa României: U Cluj – Petrolul, marți, 21:00, DGS 1 Cupa României: Sepsi –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăRapid – Universitatea Craiova 1-1. Remiză electrizantă pe Giulești! Bucureștenii și oltenii și-au împărțit punctele
31.08.2026, 22:28 Cupa României: U Cluj – Petrolul, marți, 21:00, DGS 1 Cupa României:...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmă”Nu sunt mulțumit”. Alex Cicâldău, categoric după Rapid – Universitatea Craiova
Cupa României: U Cluj – Petrolul, marți, 21:00, DGS 1 Cupa României: Sepsi –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCum a fost surprins Adrian Rus, după Rapid – Universitatea Craiova 1-1
Cupa României: U Cluj – Petrolul, marți, 21:00, DGS 1 Cupa României: Sepsi –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login