-
Champions League: Arsenal – PSG, marți, 21:45, DGS 1
-
SuperLiga: Dinamo – CFR Cluj, luni, 21:00, DGS 1
Unicul gol al partidei a fost marcat de Luca Băsceanu, în minutul 49, din pasa lui Denis Alibec.
Mehmet Topal, după Petrolul – Farul 0-1: „Nu e un rezultat pe care ni-l doream”
La finalul partidei, Mehamet Topal, antrenorul celor de la Petrolul a declarat că echipa sa a avut un start slab de meci, însă în actul secund a arătat o cu totul altă față.
„Nu a fost un rezultat pe care l-am dorit. Am început rău acest meci, nu am reușit să ținem de minge. A doua repriză am avut ocazii, golul l-am primit pe un contraatac. Am pierdut, e responsabilitatea mea, nu avem ce face, ne așteaptă un meci greu. Trebuie să ne pregătim bine pentru meciul următor. Pentru noi a fost o surpriză, pentru că ne pregătisem foarte bine.
Toate echipele din play-out se tem de retrogradare și noi vream să ieșim din situația asta periculoasă și să câștigăm următorul meci. Nu pot să vorbesc despre Alibec, nu este jucătorul nostru. Am spus și înainte de meci, Hagi e un om important pentru mine, îl respect, l-am felicitat și după meci. Îl respect foarte mult.”, a declarat Mehamet Topal, la finalul partidei.
Clasamentul din play-out, la finalul etapei a 6-a
VIDEO cu rezumatul partidei Petrolul – Farul 0-1:
Etichete: mehmet topal , video petrolul farul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăSorana Cîrstea și-a aflat traseul de la WTA Tokyo! Românca, la penultimul turneu din carieră
Sorana Cîrstea (36 de ani, locul 17 WTA) se apropie de finalul unei cariere...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăIlie Dumitrescu, ”dat pe spate” după prima repriză la FCSB – Rapid: ”A făcut diferența”
FCSB a primit vizita Rapidului, pe Arena Națională, în derby-ul ”de foc” al etapei a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăRecord în SuperLigă! Câți spectatori au fost la FCSB – Rapid
FCSB a primit vizita celor de la Rapid, în cadrul derby-ului rundei a 13-a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăRecord în SuperLigă! Câți spectatori au fost la FCSB – Rapid
FCSB a primit vizita celor de la Rapid, în cadrul derby-ului rundei a 13-a...
De admin

You must be logged in to post a comment Login