-
SuperLiga: Petrolul – Farul, luni, 18:00, DGS 1
-
SuperLiga: Dinamo – CFR Cluj, luni, 21:00, DGS 1
- Golurile au fost marcate de Tobias Christensen (minutul 48), pentru gazde, respectiv Juri Cisotti (minutul 6) și Daniel Bîrligea (minutul 42), pentru oaspeți.
Dan Șucu, după Rapid – FCSB 1-2: „Arbitraj inacceptabil, părtinitor și profund nedrept! Am fost furați!”
A doua zi după meci, Dan Șucu (62 de ani) a emis un comunicat, pe pagina oficială de Facebook a clubului din Giulești.
Acționarul majoritar al Rapidului acuză dur arbitrajul și așteaptă un punct oficial de vedere din partea CCA.
„Dragi rapidiști,
Toți colegii noștri din cadrul clubului vi se alătură în a le mulțumi jucătorilor pentru dăruirea și determinarea de care au dat dovadă în meciul disputat aseară.
Din păcate, eforturile lor au fost umbrite de un arbitraj inacceptabil, părtinitor și profund nedrept. Până și cei mai constanți contestatari ai noștri s-au declarat revoltați de maniera scandaloasă în care a fost condus jocul. Fără echivoc, am fost furați!
Rezultatul final a fost viciat de decizii evident părtinitoare, favorizând o echipă adversă care, pe lângă prestația modestă de pe teren, a afișat un comportament lipsit de orice spirit sportiv.
Am sperat că arbitrii români, în anul 2025, nu mai cad pradă unor grupuri de presiune care, prin mahalagisme, invective sau invenții rău voitoare vor să-i deturneze de la scopul lor normal – acela de a fi corecți si echidistanți.
Nu putem sa pierdem din vedere totuși că unii dintre participanții la competiția sportivă de astăzi, în trecut, transportau valize cu bani prin țară pentru a cumpăra rezultate favorabile.
Trăim, din păcate, confirmarea amară că onestitatea, echilibrul și respectul față de competiție nu sunt suficiente pentru a beneficia de un arbitraj corect. Cei care aleg calea corectă sunt dezavantajați flagrant.
În aceste condiții, solicităm public Comisiei Centrale a Arbitrilor să analizeze cu maximă seriozitate prestația arbitrilor de la partida din Giulesti și să emită un punct de vedere oficial, clar și ferm.
Clubul nostru va continua să lupte pentru valorile sportului adevărat — onestitate, respect și fair-play — chiar și atunci când suntem nedreptățiți.
Vom apăra întotdeauna clubul, jucătorii și suporterii noștri.
Dan Șucu.”, se arată în comunicatul oficial postat pe pagina de Facebook a giuleștenilor.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Clasamentul din play-off-ul SuperLigii
VIDEO Rapid – FCSB 1-2
Etichete: comunicat rapid , dan sucu , rapid – fcsb 1-2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFanii români aşteaptă să urmărească Brazilia lui Vinicius în Piaţa World Cup
Video Reporterul AntenaSport, Aida Stăniloiu, a dat cele mai noi detalii despre ce se...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăOFICIAL! Elias Charalambous a semnat și a fost prezentat! Îl va urma Mihai Pintilii?
Media: Fotbal Club, miercuri, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal European, miercuri, 22:45, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDecizia luată în cazul lui Jovo Lukic, înainte de Bosnia – Qatar
Media: Fotbal Club, miercuri, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal European, miercuri, 22:45, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăUniversitatea Craiova, remiză cu o echipă ”de Champions League”
Media: Fotbal Club, miercuri, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal European, miercuri, 22:45, DGS 1...
De admin

You must be logged in to post a comment Login