
Au fost aplicate amenzi uriaşe, după derby-ul dintre Rapid şi FCSB, încheiat cu scorul de 1-2. Jandarmeria Capitalei a anunţat că jandarmii au aplicat mai multe sancţiuni contravenţionale inclusiv gazdelor şi firmei de pază. De asemenea, opt suporteri au primit interdicţii de acces la partide.
Au fost aplicate 29 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 131.950 de lei. Dintre acestea, trei sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 110.000 de lei, au fost aplicate organizatorului meciului, iar o sancţiune contravenţională, în valoare de 15.000 de lei, a fost aplicată societăţii specializate de pază şi protecţie, pentru nerespectarea obligaţiilor ce le revin.
Amenzi uriaşe şi interdicţii pe stadion după Rapid – FCSB 1-2
Totodată, au fost aplicate opt sancţiuni complementare privind interzicerea accesului la competiţiile sportive pe o perioadă de şase luni sau un an.
Pe de altă parte, au fost identificate trei persoane suspectate că au aruncat obiecte pe suprafaţa de joc, astfel:
– un bărbat a aruncat un obiect din tribună, lovind un jucător al echipei oaspete aflat pe suprafaţa de joc;

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCe urmează pentru Simona Halep, după meciul de retragere din tenis: „Începe o altă etapă pentru mine”
Media: Fotbal European, luni, 21:00, DGS 1 Media: Liga Digi Sport, luni, 17:30, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăPortugalia și-a anulat antrenamentul, jurnaliștii au fost evacuați. Imaginile surprinse în Palm Beach
Media: Fotbal European, luni, 21:00, DGS 1 Media: Liga Digi Sport, luni, 17:30, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăNu s-a abținut, după ce a părăsit stadionul în scaun cu rotile la Cupa Mondială: ”M-au lovit din toate părțile”
Media: Fotbal European, luni, 21:00, DGS 1 Media: Liga Digi Sport, luni, 17:30, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCe a spus Thomas Neubert despre Daniel Pancu, după ce a refuzat oferta Rapidului
Media: Fotbal European, luni, 21:00, DGS 1 Media: Liga Digi Sport, luni, 17:30, DGS...
De admin

You must be logged in to post a comment Login