-
Liga 2: FC Argeș – Steaua, joi, 17:30, DGS 1
-
Cupa României: CFR Cluj – Farul, joi, 20:30, DGS 1
Obiective pentru România U21 și U19! Răzvan Burleanu: ”Ne bucurăm să bifăm participarea”
„Obiectivul cu care lucrăm atât la Campionatul European Under-21, cât şi la Under-19, este depăşirea fazei grupelor„, a spus Burleanu, potrivit Agerpres.
El a explicat că România se află între cele 6 naţionale care a reuşit să participe la ultimele patru turnee finale ale CE Under-21.
„Ne bucurăm că putem să bifăm participarea la al patrulea turneu final consecutiv al Campionatului European U21. Acest lucru ne situează în top 6 în Europa. Deci mai sunt practic doar alte 5 naţiuni care au reuşit această performanţă„, a mai spus preşedintele.
Reprezentativa U21 a României a obţinut în luna octombrie a anului trecut calificarea la EURO U21 din Slovacia, fiind repartizată în Grupa A, alături de Slovacia, Spania şi Italia, la turneul final care va avea loc în Slovacia, în perioada 11-28 iunie.
Selecţionata României a fost repartizată în Grupa A, alături de Danemarca, Spania şi Muntenegru, la turneul final al Campionatului European de fotbal Under-19, care va avea loc în România, în perioada 13-26 iunie.
Programul României la EURO 2025 U21
- 11 iunie: Slovacia – Spania (Bratislava), 19:00 | Italia – România (Trnava), 22:00
- 14 iunie: Spania – România (Bratislava), 19:00 | Slovacia – Italia (Trnava), 22:00
- 17 iunie: România – Slovacia (Bratislava), 22:00 | Spania – Italia (Trnava), 22:00
”Tricolorii” U21 și-au ales hotelul și terenul de antrenament la EURO 2025
Galerie Foto
Etichete: frf , romania u19 , romania u21 , razvan burleanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
5 nume de antrenori pentru FCSB
Alte Sporturi
Răsturnare de situație: Daniel Oprița rămâne la Steaua!
Alte Sporturi
Vlad Chiricheș a primit două oferte din România
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSurpriză uriașă în cazul lui Vali Crețu! Gigi Becali: ”Ordinul meu! 100%”
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFără precedent! Gigi Becali l-a ”desființat”: ”Tu vrei să-mi distrugi clubul? Adio! A demonstrat obrăznicia lui”
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăHorațiu Moldovan l-a învins la ultima fază pe Ianis Hagi. ”Nebunie” în Turcia
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă5 nume de antrenori pentru FCSB
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login