-
Cupa României: Hermannstadt – Rapid, miercuri, 19:30, DGS 1
-
La Liga: Getafe – Real Madrid, miercuri, 22:30, DGS 1
Tehnicianul german este dorit de Real Madrid în locul lui Carlo Ancelotti, ba chiar au apărut informații că Florentino Perez i-a pregătit contractul, însă nu e dispus să revină pe banca tehnică a unei echipe.
Jurgen Klopp, cel puțin încă un an pe ”bară”
Potrivit The Telegraph, citat de As.com, Jurgen Klopp vrea să mai stea cel puțin încă un an, până în vara lui 2026, departe de antrenorat, perioadă în care să-și continue munca de la grupul Red Bull, unde controlează secția de fotbal.
Jurgen Klopp a pregătit-o ultima dată pe Liverpool, de care s-a despărțit în vara anului trecut, când anunța chiar că nu va mai antrena vreodată.
Real Madrid speră, totuși, să-l convingă să se răzgândească, pentru că își dorește un nou început, după eșecul din acest sezon de Liga Campionilor, competiție părăsită în sferturile de finală, după un eșec categoric cu Arsenal, scor general 5-1.
Xabi Alonso e pe lista lui Real Madrid
Jurgen Klopp nu este singurul nume aflat pe lista lui Real Madrid. Xabi Alonso, fost mijlocaș al spaniolilor, acum tehnician la Bayer Leverkusen, este și el luat în calcul.
Carlo Ancelotti mai are contract cu Real Madrid până în vara lui 2026, dar Sky Sports a scris recent că părțile se vor despărți înainte de finalul acestui sezon, după ultimul act din Cupa Spaniei, programat pe 26 aprilie, împotriva Barcelonei.
Etichete: real madrid , jurgen klopp
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Fără categorie
What Makes Modern Online Casinos So Popular
Fără categorie
Cum Recenziile Cazinourilor Îți Pot Schimba Decizia de Alege
Fără categorie
Cum Recenziile Cazinourilor Îți Pot Schimba Decizia de Alege
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăBarcelona va contesta amenda de… 602 euro! Catalanii continuă disputa cu Atletico şi Federaţia Spaniolă
Barcelona a fost amendată de Federaţia Spaniolă de Fotbal cu suma de 602 euro,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDan Șucu pregătește un transfer de 2,5 milioane de euro la Genoa! Ofertă pentru jucătorul unei rivale a Rapidului
Dan Șucu pregătește un nou transfer important. Nu la Rapid, ci la Genoa, echipă...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGata! Harry Kane semnează
Harry Kane (33 de ani), după ce a câștigat Balonul de Aur 2026, și-a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăȘansă pentru un jucător de la FCSB: va fi titular pentru prima dată, după 3 luni de așteptare
FCSB s-a confruntat cu mari probleme în acest start de sezon în ceea ce...
De admin

You must be logged in to post a comment Login