Radu Drăguşin a avut o intervenţie colosală în Tottenham – Manchester City! Fundaşul român este titular în restanţa din etapa cu numărul 34 din Premier League, partidă care poate decide, în mare măsură, titlul de campioană.
Echipa lui Pep Guardiola are mare nevoie de victorie în faţa lui Spurs, pentru a reveni pe primul loc înaintea ultimei etape. „Cetăţenii” au avut o şansă uriaşă de a deschide scorul, chiar în finalul primei reprize, dar Radu Drăguşin a avut o intervenţie de zile mari.
Radu Drăguşin, intervenţie colosală în Tottenham – Manchester City! Jucătorii lui Spurs s-au bucurat ca la gol
În minutul 45, „cetăţenii” au fost foarte aproape de gol. Phil Foden a centrat pentru Erling Haaland, dar şutul norvegianului a fost blocat de Van de Ven. Mingea a ajuns la Bernardo Silva, care a şutat spre poarta lui Vicaro.
Mingea ar fi ajuns direct în poarta celor de la Spurs, dar Radu Drăguşin a avut o intervenţie de zile mari. Fundaşul român a fost poziţionat perfect şi a respins balonul în corner.
Imediat după intervenţia salvatoare, Radu Drăguşin şi coechipierii săi s-au bucurat ca la gol. Vicario, Hojberg şi Romero au venit şi l-au felicitat pe internaţionalul român pentru intervenţia sa.
Fanii lui Tottenham, reacţii împărţite după ce Radu Drăguşin a fost titularizat cu Manchester City
Arsenal are nevoie ca Manchester City să piardă duelul cu Tottenham, pentru a depinde de ea în lupta la titlu din Anglia, în ultima etapă a sezonului.
Radu Drăguşin a fost titularizat de Ange Postecoglou contra lui Manchester City, şi deşi fanii l-au cerut în primul 11 şi în ultimele etape, reacţiile au fost împărţite după ce s-au anunţat echipele de start.
Mulţi dintre ei au lăudat decizia lui Ange Postecoglou, de a-l trimite pe fundaşul român încă din primul minut pe teren în duelul cu campioana en-titre, în timp ce alţii au regretat, pentru că îşi doresc ca Spurs să nu o ajute indirect pe Arsenal să cucerească titlul.
Reclamă 4 / 0/3
De altfel, mulţi suporteri ai lui Tottenham au glumit şi au transmis că Ange Postecoglou este în secret un fan al lui Arsenal, dată fiind echipa de start a lui Tottenham, din duelul cu Manchester City.
„Ange în final în titularizează pe Radu Drăguşin şi îl foloseşte pe Van de Ven în stânga. Toţi ne-am rugat pentru asta”, „Ange e fan Arsenal, ştiu asta”, „Vreau să văd o evoluţie solidă din partea lui Drăguşin”, „Defensiva e top”, „Drăguşin titular şi Van de Ven în stânga, Ange trebuia să facă asta de patru meciuri”, „Cu Van de Ven, fundaș stânga și Drăgușin, titular, s-a terminat pentru City” şi „Sper să văd asta de acum înainte” sunt doar câteva dintre reacţiile fanilor lui Tottenham, pe Twitter.
Citește și:

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBukayo Saka a emoționat toată sala prezentă la Balonul de Aur 2026 cu o poveste: a câștigat premiul Socrates
Bukayo Saka (25 de ani), atacantul celor de la Arsenal, a câștigat premiul Socrates...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLovitură pentru FCSB: OUT!
Arnold Garita (31 de ani) a fost schimbat în minutul 42 al meciului FCSB...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDaniel Niculae, la Interviurile Digi Sport: ”Dan Șucu ar trebui să nu mai pună o presiune așa mare pe angajați”
Articol scris de Bogdan Pop și Radu Drăguț Daniel Niculae a fost președinte în...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăHarry Kane a câștigat Balonul de Aur 2026! Toate premiile
Harry Kane (33 de ani) a câștigat Balonul de Aur 2026! Marele atacant de...
De admin

You must be logged in to post a comment Login