12.04.2025, 21:54
-
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
-
SuperLiga: Unirea Slobozia – UTA Arad, duminică, 18:15, DGS 1
”U” Cluj a fost învinsă de Dinamo, scor 2-4, în primul meci din play-off-ul etapei a patra din SuperLiga României.
- Meciul ”U” Cluj – Dinamo a putut fi urmărit în direct pe Digi Sport 1, dar și pe site-ul digisport.ro, cât și în aplicația Digi Sport, de abonații Digi România.
”U” Cluj – Dinamo 2-4. Trupa lui Zeljko Kopic a urcat pe locul 4 în play-off
Prima parte a partidei de pe ”Cluj Arena” a oferit mai multe răsturnări spectaculoase de scor. Macalou a deschis scorul după doar 14 minute, dar clujenii s-au bucurat puțin peste 10 minute de avantaj.
Stipe Perica a restabilit egalitatea în minutul 25, iar la 7 minute distanță a dus-o pe Dinamo în avantaj. Vladislav Blănuță a punctat și el în minutul 44, dar scorul pauzei nu a rămas așa.
Dinamo a intrat cu avantaj, după ce Astrit Selmani a marcat în al doilea minut regulamentar. Trupa lui Zeljko Kopic și-a mărit avantajul în repriza secundă, când Simion și-a trimis mingea în propria poartă, iar partida s-a scurs până la final fără mari ocazii de poartă.
În urma acestui rezultat, Dinamo a urcat două poziții în clasament, până pe 4, cu 29 de puncte, la egalitate cu ”U” Cluj, care are un golaveraj mai slab.
VIDEO Rezumatul partidei ”U” Cluj – Dinamo 2-4
Clasamentul din play-off, după ”U” Cluj – Dinamo 2-4
Știrea inițială:
”U” Cluj și Dinamo s-au înfruntat de 99 de ori până în prezent în întrecerea internă. Bucureștenii s-au impus de 52 de ori, ardelenii au câștigat 23 de dueluri, în timp ce 24 de partide s-au terminat la egalitate.
Înaintea meciului direct din play-off, ”U” Cluj e pe locul patru în clasament, cu 29 de puncte. Dinamo e pe șase, cu 26 de puncte.
În cadrul sezonului regulat, ardelenii s-au impus în tur, scor 1-0, în timp ce la retur, meciul s-a încheiat la egalitate, scor 0-0.
Astrit Selmani, în lot pentru meciul cu ”U” Cluj
La conferința de presă premergătoare partidei contra ”Studenților”, Zeljko Kopic a anunțat revenirea lui Astrit Selmani (27 de ani).
În urmă cu două etape, imediat după meciul cu FCSB, kosovarul a suferit o comoție și în meciul contra Rapidului nu a fost nici măcar în lot.
”Cu siguranță că Dennis Politic nu va juca mâine (n.r. sâmbătă, 12 aprilie). La fel e și cazul cu Adrian Caragea. În ceea ce îi privește pe cei care mai aveau probleme, vom decide înainte de meci dacă vor fi apți pentru partida cu U Cluj. Astrit Selmani s-a refăcut, este apt 100% și va fi în lot și va juca”, a spus Kopic.
Dan Nistor, absent de la ”U” Cluj pentru meciul cu Dinamo
”Avem câțiva jucători accidentați, începând cu Jasper van der Werff. De asemenea, Dan Nistor, un jucător foarte important, este nerefăcut pentru acest joc.
Bic încă nu este sută la sută, va face parte din joc, dar încă nu este refăcut din punct de vedere fizic și nu are condiție fizică.
La fel, la Cristea nu se pune încă problema pentru că e nerefăcut”, a spus antrenorul Ioan Ovidiu Sabău, la conferința de presă.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăUniversitatea Craiova – FCSB, de la 20:30, pe iAMsport.ro. Derby incendiar în Bănie!
Universitatea Craiova – FCSB, de la 20:30, LIVE SCORE, pe iAMsport.ro Universitatea Craiova și...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăYann Kitala, fostul coleg al lui Kylian Mbappe, a semnat cu o echipă din SuperLiga
În vârstă de 28 de ani, Kitala a efectuat vizita medicală și a semnat...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăBurchel îl ceartă pe Chiricheș și acuză Coverciano că încalcă regulamentul UEFA
În ultima perioadă, Școala de Antrenori a FRF este tot mai contestată în ceea...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăÎncă un jucător de la Dinamo a fost convocat la echipa națională
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login