-
La Liga: Barcelona – Osasuna, joi, 22:00, DGS 1
-
Liga 2: Metaloglobus – CSM Resița, joi, 17:30, DGS 1
Deși italienii îl așteptau pe Florinel Coman să revină pe terenul de joc după pauza pentru echipele naționale, lucrurile s-ar putea schimba.
Florinel Coman, incert pentru meciul cu Monza
Florinel Coman a avut parte de o doză de ghinion și în minutul 23 al meciului cu Genoa a călcat strâmb și s-a accidentat la gleznă. A încercat să continue meciul, însă în minutul 30 a cerut schimbare.
Acum, presa din Peninsulă anunță că internaționalul român este incert pentru duelul cu Monza, programat pe 30 martie, în etapa a 30-a din Serie A.
”Printre jucătorii în curs de recuperare se numără și Florinel Coman, care a continuat cu un program personalizat.
Conform ultimelor actualizări, starea lui va fi monitorizată zi de zi, personalul medical evaluând dacă va putea reveni în grup în următoarele sesiuni de antrenament.
Speranța lui Davide Nicola este să-l poată avea măcar printre jucătorii convocați la meciul cu Monza. Indicații mai clare cu privire la posibila sa utilizare vor ajunge în următoarele zile”, au notat italienii.
- Cinci partide a bifat Florinel Coman la Cagliari
- Un gol a marcat Florinel Coman în meciurile jucate
- 6 milioane de euro este cota de piață a lui Florinel Coman, potrivit Transfermarkt
- Până în vara anului 2027 este valabil contractul românului cu Al-Gharafa
Florinel Coman locuiește la Cagliari alături de soția și fiica sa
Galerie Foto
Etichete: florinel coman , florinel coman cagliari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Lovitură după lovitură pentru Horațiu Moldovan
Alte Sporturi
Lovitură după lovitură pentru Horațiu Moldovan
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAtletico Madrid – Deportivo, Live Video 22:00, Digi Sport 2 | Diego Simeone se poate apropia de Barcelona
Rayo Vallecano, formația pregătită de Benat San Jose (47 de ani), la care este...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGigi Becali a stat de vorbă cu Luca Niculescu și a dat verdictul: „Cum spuneam și de Nicușor Dan”
Gigi Becali (68 de ani) a avut cuvinte de laudă la adresa lui Luca...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăChinezii au aflat ce salariu îi oferă „U” Cluj lui Nicolae Stanciu și au reacționat imediat
În vârstă de 33 de ani, Nicolae Stanciu evoluează de la începutul anului 2026...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăJose Mourinho, savuros la conferința de presă dinainte de Barcelona – Real Madrid
Jose Mourinho (63 de ani) s-a prezentat foarte încrezător la conferința de presă dinaintea...
De admin

You must be logged in to post a comment Login